De ce numărăm hidrații de carbon în diabetul de tip 1

Hidrații de carbon (carbohidrați sau HC) sunt una dintre cele trei surse de energie din alimente, alături de proteine și grăsimi. Grupa HC cuprinde zaharurile, amidonul și fibrele. HC se găsesc mai ales în cereale și în produsele din cereale, în cartofi, fructe, lapte, iaurt, leguminoase și în produsele dulci [1].

Digestia transformă zaharurile și amidonul în glucoză, care trece apoi în sânge. Fibrele fac excepție, deoarece organismul tău nu are enzimele necesare să le desfacă. Ele nu intră în calculul dozei: dacă eticheta trece fibrele în afara totalului de hidrați de carbon, folosești acel total ca atare, iar dacă fibrele sunt incluse în el, le scazi. Când numeri hidrații de carbon, numeri de fapt partea din ce mănânci care va deveni ulterior glucoză pură [2].

Da, iar diferența este mare. Aproape tot amidonul și toate zaharurile dintr-o masă devin la un moment dat glucoză disponibilă în sânge. Proteinele cresc glicemia doar parțial, lent și mai ales când porția este mai mare [3].

Grăsimile nu se transformă în glucoză. Ele încetinesc golirea stomacului și reduc pentru câteva ore sensibilitatea la insulină. Apare astfel o creștere întârziată a glicemiei. Hidrații de carbon sunt folosiți pentru a stabili doza de insulină de la masă. Grăsimile și proteinele influențează momentul creșterii glicemiei și pot modula modul în care administrezi bolusul de masă, de exemplu printr-un bolus dual, așa cum arată figura de mai jos [4].

În DZ tip 1 stadiul 3, celulele beta nu mai eliberează cantitatea de insulină de care ai nevoie la o masă. Doza administrată de insulină trebuie decisă de tine, înainte de fiecare masă. Numărarea hidraților de carbon transformă cantitatea de alimente de la masă într-un număr pe care îl poți folosi în calculul dozei de insulină de la acea masă [5].

Fiecare pacient are un raport insulină-carbohidrați, adică gramele de HC acoperite de o unitate de insulină rapidă. Raportul poate fi personalizat inclusiv pe intervale orare. Doza de insulină urmează astfel masa, în loc ca masa să se adapteze unei doze fixe. Câștigul practic este libertatea de a mânca variat, la ore diferite [6].

Numărarea hidraților de carbon este un instrument, nu un tratament în sine. Ea ajută atunci când sunt îndeplinite patru condiții:

• raportul insulină-carbohidrați este corect.
• estimarea hidraților de carbon se apropie de realitate.
• doza de insulină este calculată corect.
• momentul administrării este respectat [7] [8].

Principalul câștig este predictibilitatea. Știi la ce să te aștepți după o masă și scade nevoia de a face corecții ulterior pentru glicemii prea mari la 2-3 ore. Numărarea de rutină a hidraților de carbon nu poate compensa însă o insulină bazală stabilită greșit, un raport insulină-carbohidrați nepotrivit sau dozele de insulină uitate [9].

Nu. Numărarea înseamnă măsurare, nu restricție. Nu există un procent ideal de hidrați de carbon pentru pacienții cu diabet, iar cantitatea potrivită se stabilește individual. Mesele cu multe grame de hidrați de carbon merită discutate mai atent cu medicul [10]. Metoda numărării HC a fost creată pentru a înlocui meniurile fixe și a permite o alimentație variată atât calitativ, cât și cantitativ.

Calitatea rămâne importantă, separat de cantitate. Alege surse de alimente cât mai puțin procesate, bogate în fibre. Reducerea cantității de HC la o masă rămâne o decizie separată, pe care o iei împreună cu medicul. Chiar dacă reduci porția de la o masă, totalul de HC dintr-o zi poate rămâne cel potrivit pentru tine, dacă împarți aceeași cantitate în mai multe mese mai mici [2].

Pe lângă cantitate, contează și viteza cu care crește glicemia după diverse tipuri de HC. Cantitatea rămâne factorul cel mai important: 50 g de HC cresc glicemia semnificativ mai mult comparativ cu 15 g, indiferent de aliment [3].

Viteza depinde de forma alimentului și de compoziția restului mesei. Băuturile dulci și sucurile de fructe cresc glicemia cel mai repede, deoarece nu conțin fibre și părăsesc rapid stomacul. Fibrele, grăsimile și proteinele din aceeași masă încetinesc creșterea glicemică dată de o anumită cantitate de HC [4] [11].

Indicele glicemic compară alimentele cu hidrați de carbon după creșterea glicemiei pe care o produc, la aceeași cantitate standard de hidrați de carbon. Un indice mic înseamnă o creștere mai lentă și un vârf mai mic, lucru pozitiv în contextul diabetului de tip 1 [11].

În numărarea HC, cantitatea totală este în centrul atenției, iar indicele glicemic rămâne întotdeauna secundar. Indicele glicemic te poate ajuta să alegi mai bine între diverse alimente altfel aparent asemănătoare și să stabilești mai exact momentul injecției [12]. Valoarea indicelui glicemic a fost calculată pentru un aliment consumat singur. Trebuie să ții cont că acel aliment se va comporta diferit într-o masă mixtă [4].

Depinde de tratament. Deși pagina face parte din secțiunea despre DZ tip 1, întrebarea privește foarte mulți oameni, deoarece majoritatea pacienților cu diabet din lume au diabet de tip 2 [13] [14]. Dacă folosești insulină la mese, logica este aceeași ca în DZ tip 1, deci e foarte util să numeri hidrații de carbon [15].

Dacă medicul ți-a recomandat doze fixe de insulină, contează mai mult constanța alimentației. În acest caz ar trebui să consumi cantități asemănătoare de la o zi la alta, la mese stabilite adesea și ca oră. Atunci când există alternativa dozei ajustate la masă, aceasta este de obicei preferabilă unei scheme cu doze fixe. Dacă urmezi o schemă cu doze fixe, nu o schimba pe cont propriu, ci discută cu medicul dacă ți se potrivește. Dacă nu ai tratament cu insulină, numărarea HC este mai puțin importantă. O simplă estimare a porțiilor este de obicei pe deplin suficientă [5].

Principiul numărării HC se învață repede, în una sau maxim câteva ședințe. Înveți ce alimente conțin HC, cum citești eticheta nutrițională și cum treci de la grame la porții — de exemplu, o felie de pâine de 30 g are în jur de 15 g de HC, iar un cartof mediu are în jur de 30 g de HC. Restul este doar timpul pe care îl aloci acestui subiect în viața ta de zi cu zi. De fapt, cea mai mare parte din învățare vine din practica zilnică [1].

Acuratețea cere însă luni de exercițiu, mai ales la mesele gătite acasă, unde poți folosi un cântar de bucătărie [16]. Cu timpul o să te descurci și la restaurant. Educația funcționează mai bine când se întinde pe mai multe luni și continuă cu ședințe repetate de sprijin. Estimările din ochi se îmbunătățesc inițial rapid. Pe termen lung ele devin însă din ce în ce mai puțin precise, pentru că obișnuința ia locul cântăririi, iar erorile mici se adună în timp. Recalibrarea înseamnă să revii din când în când la cântarul de bucătărie, ca să compari estimarea cu măsurarea [17].

Cea mai potrivită persoană pentru a te învăța numărarea HC este un dietetician cu experiență în diabet. Învățarea numărării HC face parte întotdeauna din programele structurate de educație din centrele de referință în diabet. În aceste centre, alături de medic mai participă și asistenți medicali, psihologi și educatori specializați în diabet [5].

Medicul care îți prescrie rețeta de insulină stabilește și îți ajustează raportul insulină-carbohidrați, inclusiv pe intervale orare. Aplicațiile, bazele de date cu alimente și estimarea din fotografii sunt ajutoare suplimentare [18]. Ședințele individuale și cele de grup funcționează deopotrivă, inclusiv cele desfășurate online (sincron sau asincron) [19].