📘 Stadiile pre-diabetice și screening-ul DZ tip 1

În diabetul de tip 1, "prediabetul" nu înseamnă același lucru ca în cel de tip 2. Aici vorbim despre stadiile preclinice când procesul autoimun este activ, dar glicemia încă nu a crescut foarte mult [1]. Nu vei avea simptome în această etapă deoarece glicemia de dimineață este doar ușor crescută, în general în intervalul 100-125 mg/dl (5,6-6,9 mmol/L), iar la două ore în testul de toleranță la glucoză 140-199 mg/dl (7,8-11 mmol/L). Aceste glicemii corespund cu o HbA1c 5,7-6,4% (39-47 mmol/mol) [2].

Prediabetul împreună cu doi autoanticorpi pozitivi însemnă deja stadiul 2 al diabetului de tip 1 [1]. Spre deosebire de prediabetul fără autoimunitate asociată (precursor de fapt al diabetului de tip 2), care poate fi uneori reversat, aici procesul este în general progresiv către diabet de tip 1 clinic manifest (cu glicemii mari, stadiul 3) [2].

Evoluția către diabetul de tip 1 clinic (stadiul 3) trece prin alte două stadii bine definite [1]. Stadiul 1 înseamnă doi sau mai mulți autoanticorpi pozitivi, cu glicemie normală. Stadiul 2 asociază doi autoanticorpi pozitivi și prediabet [2].

Stadiul 3 este diabetul clinic manifest cu simptome clasice și glicemie peste 200 mg/dl (11,1 mmol/L). Trecerea între stadii poate dura luni sau ani, fiind mai rapidă la copii [2]. Identificarea în stadiile 1-2 permite începerea monitorizării atente și evitarea cetoacidozei la debut, care afectează cel puțin o treime din cei nediagnosticați precoce [6].

Dacă tu ai diabet de tip 1, copiii tăi au un risc de a dezvolta și ei această afecțiune de 8-15 ori mai mare decât populația generală [3]. Testarea pentru autoanticorpi poate identifica mai precis riscul, permițând monitorizare atentă și prevenirea cetoacidozei la debut [5].

Totuși, testarea poate avea uneori dezavantaje psihologice. Anxietatea de a ști că boala poate apărea fără a o putea preveni complet nu este de neglijat [4]. Discută cu diabetologul tău despre raportul risc-beneficiu (merită testarea pentru marea majoritate).

Pentru rudele de gradul I (copii, frați, părinți) ale persoanelor cu diabet tip 1, screening-ul cu autoanticorpi se recomandă la fiecare 3 ani, începând de la vârsta de 2 ani [4]. Dacă testul este pozitiv pentru un autoanticorp, se repetă la 6 luni pentru confirmare. Cu multipli autoanticorpi pozitivi, monitorizarea HbA1c devine și ea importantă [5].

Frecvența poate fi ajustată uneori bazat pe prezența genelor de risc HLA [3]. Cei cu risc genetic mare necesită screening mai frecvent. În stadiul 2 al diabetului de tip 1, dozarea HbA1c poate ajunge să fie făcută la fiecare șase luni pe măsură ce ea migrează în jumătatea superioară a intervalului de prediabet [5].

Screening-ul inițial include testarea pentru cel puțin doi autoanticorpi: GAD și IA-2 [4]. Dacă nu este o barieră legată de costuri, se poate adăuga IAA și ZnT8 [5]. Dacă cel puțin doi anticorpi sunt pozitivi, se verifică suplimentar glicemia à jeun și HbA1c.

Pentru cei cu autoanticorpi pozitivi, se face test de toleranță la glucoză oral (OGTT) pentru a detecta mai precis prediabetul (stadiul 2) [5]. Peptidul C evaluează funcția beta celulară reziduală, dar nu este implicat în screeningul pentru stadiul 1 și 2 al diabetului de tip 1 [1]. Testarea HLA poate stratifica riscul dar nu este esențială. Este important ca testele să fie făcute în laboratoare acreditate cu experiență în autoimunitate [4].

În stadiile 1 și 2 ale diabetului de tip 1, majoritatea persoanelor nu au simptome [1]. Pot apărea uneori semne subtile, ușor de ratat, cum ar fi oboseală inexplicabilă după mese (când glicemia crește temporar peste normal), infecții fungice recurente sau vedere temporar încețoșată [2].

În stadiul 2, când apar hiperglicemii intermitente, poți observa episoade scurte de sete ușor crescută sau urinare ceva mai frecventă, în special după mese bogate în carbohidrați [5]. Aceste simptome dispar spontan când celulele beta rămase compensează. Urmărirea cu un senzor de monitorizare continuă a glicemiei poate detecta fluctuațiile importante ale glicemiei [4].

Teplizumab (Tzield), aprobat recent, poate întârzia progresia din stadiul 2 la stadiul 3 cu aproximativ 2-3 ani [7]. Acest timp poate fi considerat prețios pentru copii, mai ales în perioada de creștere accelerată în înălțime [8]. Tratamentul constă în perfuzii intravenoase timp de 14 zile și funcționează modulând răspunsul imun [9]. Este disponibil pentru persoane de la 8 ani, costul unei cure de 14 zile fiind de aproximativ 194.000 USD (circa 180.000 euro).

Alte intervenții studiate includ insulină orală sau nazală (pentru inducerea toleranței), vitamina D în doze mari, omega-3 și diverse imunoterapii [4]. Niciunul din acestea nu influențează semnificativ progresia. Participarea în studii clinice oferă acces gratuit la terapii experimentale. Până la soluții definitive, monitorizarea atentă rămâne esențială [5].