📘 Diferențele DZ tip 1 față de alte tipuri de diabet

Diferențierea se face în primul rând pe baza factorilor clinici și secundar prin unele teste de laborator [1]. În tipul 1 ești de obicei slab (normoponderal), ai debut brusc, cu simptome importante, ai corpi cetonici pozitivi și ai nevoie imediat insulină. Vârsta sub 30 ani și absența sindromului metabolic (obezitate, hipertensiune, dislipidemie) sugerează diabet de tip 1.

Testele de sânge includ autoanticorpi specifici diabetului de tip 1 (GAD, IA-2, IAA, ZnT8), care prezenți în aproximativ 90% din cazurile de diabet de tip 1 [2]. Peptidul C scăzut sau absent arată lipsa unei producții semnificative de insulină pledând pentru tipul 1 de diabet. În tipul 2, autoanticorpii sunt negativi și peptidul C normal sau chiar uneori crescut (rezistență la insulină) [1]. Dacă tabloul este neclar, timpul clarifică de obicei situația, cu progresia continuă a deficitului de secreție de insulină.

LADA (Latent Autoimmune Diabetes in Adults) este o formă de diabet de tip 1 cu debut lent, la adulți [3]. Sistemul imunitar distruge celulele beta gradual, astfel încât poți să te echilibrezi luni sau chiar câțiva ani cu pastile, înainte de a necesita insulină. Este numit popular și "tip 1,5" sau "tip 1 cu debut tardiv".

Diferențele față de tipul 1 clasic includ debut după 35 de ani, evoluție lentă fără cetoacidoză, perioada mai lungă până la dependența de insulină (de la câteva luni la câțiva ani), și adesea un singur autoanticorp pozitiv (de obicei GAD) [4]. Tratamentul este identic cu forma clasică și presupune insulină, administrată inițial sub forma doar a insulinei bazale. Dacă ai LADA, este crucial să începi insulina când peptidul C încă mai este la valori doar ușor scăzute [4]. Nu aștepta până la epuizarea lui!

Nu poți "trece" de la tip 2 la tip 1. Sunt boli complet diferite, cu mecanisme distincte. Ce se poate întâmpla este să fii diagnosticat greșit inițial. Între 5 și 10% din adulții etichetați ca tip 2 au de fapt LADA (tip 1 cu evoluție lentă), care în cele din urmă vor necesita insulină obligatoriu [5].

Confuzia apare când o persoană cu LADA răspunde temporar la pastile, fiind considerată tip 2 [6]. Când pastilele nu mai funcționează și devine necesară insulina, pare o "transformare". În realitate, a fost tip 1 autoimun de la început, cu distrugerea mai lentă a celulelor beta. Testarea autoanticorpilor la diagnostic poate preveni această confuzie [1].

MODY (Maturity Onset Diabetes of the Young) este un diabet genetic monogenic (o singură genă mutantă cauzează boala) [7]. El reprezintă 1-2% din cazurile de diabet și se transmite autosomal dominant (50% șanse pentru copii). Există 14 tipuri de MODY identificate până în prezent, fiecare cu mutația lui și tratament specific [8]. Unele forme necesită doar dietă, altele sulfoniluree, altele insulină.

Diferențele față de tip 1 includ debut gradual, fără cetoacidoză, autoanticorpi negativi, peptid C prezent persistent, istoric familial puternic (pe 3 generații) [7]. Spre deosebire de tip 1 unde distrugerea e autoimună și aproape completă, în diabetul de tip MODY celulele beta sunt prezente, dar funcționează defectuos. Diagnosticul necesită testare genetică (costisitoare), dar uneori merită pentru a avea un tratament personalizat [8].

Nu este corect să spui că unul este "mai grav" decât celălalt. Tipul 1 are risc mai mare de hipoglicemie severă și cetoacidoză, necesită vigilență constantă și nu permite pauze de tratament [9]. Tipul 2 are mai multe comorbidități (boli cardiovasculare, hipertensiune) și complicații macrovasculare precoce.

Ce face tipul 1 mai dificil pentru mulți este debutul la vârstă tânără, dependența absolută de insulină, variabilitatea mare a glicemiei și povara psihologică constantă. Tipul 2 poate părea mai "ușor" inițial, dar devine și el complex cu timpul. În final, ambele necesită management atent pe viață, iar gravitatea depinde mai mult de control decât de tip. În cazul debutului la vârstă tânără, speranța de viață tinde să fie mai bună în tipul 1 comparativ cu tipul 2 de diabet, dar această diferență depinde mult de controlul metabolic și de factorii de risc asociați [10].

Nu poți lua doar pastile pentru că pancreasul tău nu mai produce aproape deloc insulină, iar pastilele pentru diabet funcționează fie stimulând producția de insulină, fie îmbunătățind sensibilitatea la insulina existentă [11]. Fără suficientă insulină produsă intern, aceste mecanisme sunt aproape inutile. E ca ți cum ai încerca să repari un motor rămas fără benzină.

Unele pastile noi, care elimină glucoza prin urină pot fi adăugate uneori la insulină pentru control suplimentar, cu unele riscuri și nu în loc de insulină [12]. Orice încercare de a trata diabetul de tip 1 fără insulină duce în final la cetoacidoză, care poate fi fatală. Insulina nu este o alegere pentru tine, este singura opțiune de supraviețuire [11].

"Diabetul tip 1,5" este un termen informal pentru forma LADA a diabetului de tip 1 [3]. Este un diabet autoimun cu debut la adult și progresie lentă. Nu este un tip oficial în clasificarea medicală, dar termenul este util pentru a descrie zona gri între debutul brusc al tipului 1 clasic și mai lent în tipul 2. Între 5 și 10% din adulții diagnosticați cu diabet au această formă [5].

Caracteristicile "1,5" includ vârstă 35-50 de ani la debut, greutate normală sau doar ușor crescută, autoanticorpi pozitivi (de obicei se măsoară GAD), răspuns inițial la pastile, urmat de necesitatea introducerii insulinei în 0,5-5 ani [4]. Tratamentul evoluează relativ rapid de la pastile la insulină pe măsură ce celulele beta sunt distruse. Recunoașterea precoce permite introducerea insulinei înainte de epuizare totală a rezervei beta pancreatice [4].