Pompa de insulină implantabilă

Pompa de insulină implantabilă este o pompă completă, așezată în întregime în interiorul corpului. Are forma unui disc (de titan), cu diametrul de aproximativ 8 cm și grosimea de aproximativ 2 cm [1]. În interiorul ei se află rezervorul de insulină, mecanismul de pompare, componentele electronice și bateria.

Spre deosebire de o pompă obișnuită, nu are nicio piesă la exterior. Nu ai un set de perfuzie, tub sau canulă pe piele, așa că dispare și grija schimbării lor periodice. Comenzile le dai de la o telecomandă, care comunică fără fir cu pompa. Tot de acolo stabilești ratele bazale (insulina administrată continuu, în fundal) și bolusurile (dozele mai mari, administrate la mese sau pentru corectarea unei glicemii mari) [2].

Pompa se plasează în peretele abdominal, într-un buzunar creat de un chirurg. Locul obișnuit este partea de jos a abdomenului, mai des pe stânga [1]. Pompa stă între țesutul gras și fascia mușchilor, iar chirurgul o fixează acolo cu niște fire, ca să nu se deplaseze.

Fixarea are și un rol practic. Membrana prin care se reumple pompa se află pe fața ei dinspre piele și trebuie să rămână mereu accesibilă unui ac (introdus la nevoie de la exterior) [1]. Din pompă iese un cateter subțire, care trece prin peretele abdominal spre înăuntru, iar capătul lui rămâne liber, în cavitatea abdominală [3].

Da, montarea cere o operație. Intervenția se face de obicei sub anestezie generală, într-un centru specializat, cu experiență în această tehnică [1]. Va trebui să rămâi internat câteva zile, iar apoi urmează o perioadă de vindecare a plăgii, în care nu ai voie să ridici greutăți [1].

Operația de montare a pompei nu este singura pe care trebuie să o faci. Scoaterea pompei, înlocuirea ei la sfârșitul duratei de viață și rezolvarea unor probleme ale cateterului cer, de asemenea, intervenții chirurgicale [4]. Acesta este un aspect important în decizia de a alege o pompă implantabilă.

Insulina ajunge în corp prin cateterul care se deschide în cavitatea peritoneală, spațiul din abdomen în care se află organele interne [1]. De acolo, insulina se absoarbe mai ales în vena portă și trece întâi prin ficat [5]. Este drumul pe care îl urmează și insulina produsă de un pancreas sănătos.

Această cale schimbă semnificativ modul în care acționează insulina. Un procent semnificativ mai mare din insulina administrată va fi disponibil ficatului, iar în circulația generală va ajunge relativ mai puțină insulină [5]. În plus, efectul începe mai repede și dispare mai repede, comparativ cu insulina administrată subcutanat [6].

Reumplerea pompei cu insulină se face prin piele, cu un ac, de către medicul din centrul unde s-a montat pompa [1]. Medicul sau asistenta dezinfectează pielea, găsește prin palpare membrana din mijlocul pompei și trece acul prin piele, până în rezervor. Nu ai nevoie de anestezie, iar senzația este asemănătoare cu cea de la o recoltare de sânge.

Înainte de umplere se scoate insulina rămasă în rezervor și se măsoară. Cantitatea de insulină extrasă poate fi utilizată pentru a verifica dacă pompa a administrat exact atâta insulină cât a fost programată [7]. Se introduce apoi insulina proaspătă, iar întreaga procedură durează în jur de 30 de minute. Reumplerea nu se face acasă și nu o poți face singur [1].

Reumplerea se face de obicei o dată la 6-12 săptămâni, adică la aproximativ 2-3 luni [8]. În general se stabilesc în jur de patru vizite pe an. Intervalul exact depinde de doza ta zilnică de insulină și de volumul rezervorului [1].

Există și un al doilea motiv pentru un program mai fix. Insulina din rezervor stă la temperatura corpului, iar stabilitatea ei în timp este limitată [1]. Rezervorul se golește și se umple la un anumit termen, indiferent dacă a rămas insulină în el. La vizite se fac și procedurile de întreținere, cum ar fi spălarea pompei și a cateterului [7].

Pompa implantabilă nu are nicio piesă vizibilă direct la exterior. Nu ai un tub, plasture sau set de perfuzie pe piele, deoarece pompa se află în întregime în interiorul corpului [2].

Prezența pompei se observă totuși foarte bine prin piele, ca o proeminență rotundă, destul de mare, pe abdomen [1]. Pompa se simte ușor la pipăit și umflătura de la piele se vede mai bine dacă ești slab. În plus, operația în sine lasă o cicatrice. Hainele acoperă în general zona de amplasare a pompei. La duș, la înot sau în contact cu apa nu trebuie să faci nimic special, deoarece pielea intactă ține apa la exterior.

Pompa implantabilă folosește o insulină umană specială, cu concentrația de 400 de unități pe mililitru [8]. Este de patru ori mai concentrată comparativ cu insulina obișnuită din pompele externe. Concentrația mare permite ca un rezervor mic să acopere mai multe luni de tratament [1].

Nu se folosește una dintre insulinele obișnuite, cu care ești deja familiarizat. Formula acestei insuline este specială, fiind gândită pentru condiții dificile de utilizare. Insulina din pompa implantabilă stă săptămâni întregi la temperatura centrală a corpului, de aproximativ 37 de grade Celsius. Trebuie să reziste așa, fără să se agrege [1].

Agregatele de insulină pot înfunda cateterul sau pot reduce cantitatea administrată, deoarece îngustează calea de ieșire [3] [7]. Din acest motiv, insulinele obișnuite, concepute pentru pompele clasice nu se pot folosi în acest dispozitiv [1]. O înfundare a cateterului se vede întâi ca o glicemie mare fără explicație, pe care o anunți în aceeași zi centrului care ți-a montat pompa. Dacă apar vărsături, respirație grea sau somnolență, mergi de urgență la camera de gardă.

Nu, pompele implantabile nu sunt disponibile pe scară largă. În prezent, în toată lumea le folosesc sub 500 de pacienți, urmăriți în centre specializate din câteva țări europene [5]. Producția singurului model care a ajuns să fie comercializat s-a oprit la sfârșitul anului 2020, din cauza lipsei componentelor.

Din acel moment nu au mai fost montate pompe implantabile la pacienți noi. Dispozitivele rămase sunt păstrate pentru înlocuirile necesare la pacienții care au deja o pompă implantată, iar insulina specială se produce în continuare pentru ei. Sunt în lucru sisteme implantabile noi, aflate încă în etapa de cercetare clinică, însă niciunul nu este disponibil în acest moment pe piață, pentru publicul larg [9].

Pompa implantabilă se adresează unui grup îngust de adulți cu DZ tip 1 [10]. Este vorba despre pacienți care nu ajung la un control acceptabil cu insulina administrată subcutanat, deși folosesc corect un sistem automat și au o educație terapeutică de calitate [11].

Situațiile tipice sunt:

• variațiile mari și greu de explicat ale glicemiei [10].
• hipoglicemiile severe repetate, cu pierderea semnelor de avertizare [12].
• absorbția slabă sau neregulată a insulinei din țesutul subcutanat [10].
• bolile grave de piele care interferă cu absorbția insulinei din spațiul subcutanat [10].

Dacă te gândești la această opțiune de tratament, trebuie să fii dispus să accepți operația de montare, pe cea de scoatere a pompei și eventualele reintervenții la nevoie [4]. Va trebui de asemenea să mergi la vizitele programate, doar la centrul unde s-a montat pompa (nu poți merge în altă parte). Decizia se ia împreună cu o echipă medicală specializată, a cărei opinie cântărește mai mult ca de obicei [10]. Pompa implantabilă nu este o opțiune potrivită în acest moment pentru copii.

Durata de viață a pompei este dată de baterie. Bateria este sigilată în interiorul dispozitivului, nu se încarcă și nu se schimbă separat. Când se descarcă, se înlocuiește întreaga pompă, printr-o nouă operație [1].

În practică, la jumătate dintre pacienți pompa este înlocuită în primii 4-5 ani, indiferent de motiv [4]. Bateria singură este proiectată să reziste 7-10 ani, iar modelele mai noi au avut mai puține defecțiuni comparativ cu cele vechi [1] [2].

La schimbarea pompei, cateterul din cavitatea peritoneală poate rămâne de multe ori pe loc și se reconectează la noua pompă. Înlocuirea prematură poate avea loc dacă apare o defecțiune tehnică, la o infecție a buzunarului subcutanat sau la înfundarea cateterului [4]. Infecția buzunarului se vede din exterior ca roșeață, umflătură sau durere în zona pompei, uneori însoțite de febră, iar o defecțiune a pompei se vede întâi ca o glicemie mare fără explicație. Anunți în aceeași zi centrul care ți-a montat pompa, pentru că insulina poate să nu mai ajungă în corp. Dacă apar vărsături, respirație grea sau somnolență, mergi de urgență la camera de gardă.