Pompa de insulină de tip plasture pentru bolusuri

Dispozitivul tip plasture pentru administrarea unui bolus de insulină la nevoie este o pompă mică, de unică folosință, care se lipește direct pe piele [1]. Această pompă conține un rezervor de insulină cu acțiune rapidă și o canulă subțire [2]. Nu are tub vizibil la exterior și nu are ecran.

Rolul acestui tip de pompă este să înlocuiască injecțiile de insulină de la mese și cele de corecție [1]. După ce umpli pompa cu insulină, o aplici pe piele și o activezi. Apoi îți poți administra o doză de insulină apăsând pe două butoane aflate pe corpul dispozitivului [2]. În acest fel, un singur dispozitiv acoperă necesarul de insulină pentru mese până la patru zile (96 de ore) [1].

Principala deosebire față de o pompă obișnuită este că acest dispozitiv administrează numai bolusuri. O pompă obișnuită trimite insulină semicontinuu (la câteva minute), prin ratele bazale programate în ea și adaugă la nevoie bolusuri pentru mese și corecții [3]. Dispozitivul tip plasture pentru bolus nu asigură un debit de insulină bazală și rămâne inactiv între apăsări [1]. A doua deosebire ține de comenzi.

Pompa obișnuită are o baterie, care acționează un motoraș ce împinge un piston. Are în general un ecran și setări pe care le stabilești împreună cu echipa medicală [4]. Dispozitivul de tip plasture pentru bolus funcționează pur mecanic, fără baterie și fără vreo programare prealabilă [1]. Doza de insulină o dai prin apăsare directă pe pompă, iar mărimea ei este fixată de producător [2]. Există și pompe de tip plasture care administrează un debit bazal fix, cu posibilitatea de a da și bolus manual. Acelea aparțin de o altă categorie, cea a pompelor de tip plasture pentru insulina bazală.

Dispozitivul este util mai ales dacă ai DZ tip 2, îți faci deja o injecție zilnică de insulină bazală și ai nevoie în plus de insulină la mese [5]. Pompa dedicată doar bolusurilor te poate ajuta să acoperi dozele de masă fără să mai faci înțepături cu stiloul [2]. Injecția zilnică de insulină bazală rămâne însă necesară [5]. Indicația aprobată nu se limitează însă la DZ tip 2. Ea acoperă adulții cu diabet care au nevoie de insulină la mese sau de doze de corecție, indiferent de tipul de diabet.

Se potrivește și în următoarele situații:

• îți vine greu să te injectezi de față cu alți oameni [1].
• sari des peste doza de la prânz [2].
• vrei un tratament simplu, fără o tehnologie mai dificil de învățat [4].

Ai nevoie însă să vezi bine (e suficient și cu ochelari), să poți umple rezervorul și să îți măsori în continuare glicemia. Decizia de a folosi acest tip de pompă o poți lua împreună cu echipa ta medicală [3].

Nu, dispozitivul nu are o funcție de insulină bazală. Dispozitivul tip plasture pentru bolus administrează insulină doar la cerere, adică numai atunci când apeși butoanele. Între apăsări nu trimite nimic, așa că nu îți acoperă automat nevoia bazală [1].

Insulina bazală rămâne acoperită de injecția zilnică de insulină cu acțiune lentă [5]. Cele două se completează, insulina lentă acționând între mese și noaptea, iar dispozitivul de bolus intervine la mese. Există și pompe de tip plasture care administrează un debit de insulină bazală fix, însă acelea aparțin de o altă categorie [6].

Bolusul se declanșează prin apăsarea simultană a două butoane aflate pe marginile dispozitivului [2]. Le strângi complet, până la capăt, între degete, până auzi și simți un clic. Acel clic îți confirmă că doza standard, stabilită de producător, a fost administrată [7].

Trebuie să apeși ambele butoane deoarece în acest fel se evită dozele date din greșeală, prin frecarea hainelor sau prin apăsare accidentală [7]. Pentru o doză mai mare repeți apăsarea și numeri clicurile. Poți face acest lucru discret, fără să scoți dispozitivul de sub haine [1].

În DZ tip 2 organismul răspunde mai slab la insulină, iar dozele necesare sunt în general mai mari [8]. Un stilou cu trepte de 0,5 unități sau o pompă obișnuită permite doze în fracțiuni de unitate. În DZ tip 2, un reglaj atât de fin nu schimbă însă în general evoluția glicemiilor, așa că treapta cu care se crește sau se scade bolusul de masă poate fi mai mare. Pompa concepută doar pentru bolus are în general setată o administrare de două unități pentru fiecare clic, lucru suficient de precis pentru DZ tip 2 [7]. În DZ tip 1 este nevoie de un reglaj mult mai fin, pe care acest dispozitiv nu îl poate oferi. Totuși, pompa de tip plasture pentru bolus nu este interzisă în acest caz. Producătorul o indică și pentru adulții cu DZ tip 1 care își administrează separat insulină bazală [4].

În DZ tip 2 se păstrează în general o secreție proprie de insulină, ceea ce poate compensa parțial nevoia de insulină bazală. Insulina bazală vine separat, din injecție, așa că dacă dispozitivul se desprinde sau se golește vei avea în continuare acoperirea dată de insulina bazală. În acest fel, riscul de a începe să produci corpi cetonici este mult mai mic comparativ cu o pompă clasică folosită în DZ tip 1 [9]. Acoperirea aceasta privește însă numai bazala, așa că un dispozitiv desprins sau gol lasă mesele fără insulină, iar glicemia urcă. Dispozitivul nu are ecran și nu dă alarme, așa că îl verifici tu: dacă plasturele s-a desprins de pe piele sau dacă glicemia rămâne mare după masă, dispozitivul se înlocuiește. Până atunci, doza de masă se administrează cu stiloul injector. Dacă apar vărsături, respirație grea sau somnolență, mergi de urgență la camera de gardă.

La fiecare apăsare completă a celor două butoane dispozitivul eliberează două unități de insulină [7]. Pentru șase unități apeși de trei ori, iar pentru zece unități apeși de cinci ori [2]. Numeri din doi în doi, ceea ce face socoteala destul de ușoară.

Rezervorul plin conține până la 200 de unități, cantitate care acoperă mesele pe mai multe zile (maxim 96 de ore) [2]. Înainte de prima doză faci amorsarea, adică apeși de câteva ori (vezi instrucțiunile producătorului), ca să umpli canula cu insulină [7]. Dozele tale se stabilesc în numere pare, deoarece treapta minimă este de două unități.

Nu. Dispozitivul nu are calculator de bolus și nu are de fapt nimic electronic în el [4]. Pompa de bolus nu știe cât ai mâncat și nu îți cunoaște valoarea glicemiei, așa că stabilirea dozei de insulină intră strict în responsabilitatea ta [1]. Hipoglicemia înseamnă o glicemie sub 70 mg/dL (3,9 mmol/L): iei 15 g de carbohidrați cu absorbție rapidă și reverifici după 15 minute. Pașii compleți sunt în paginile despre ce este hipoglicemia și despre tratamentul ei.

Dozele pentru fiecare masă le stabilești în general cu echipa medicală, sub forma unui număr fix de apăsări pentru diverse situații. Le ajustezi apoi în funcție de glicemie și cantitatea de carbohidrați consumată [5]. Dispozitivul nu îți înregistrează dozele, așa că este util să notezi numărul de clicuri.

Da, exact pentru această combinație a fost creată pompa de bolus [5]. Îți faci injecția zilnică de insulină bazală așa cum o faci de obicei, iar dispozitivul se ocupă de dozele de la mese. Cele două tratamente se completează: insulina lentă lucrează între mese și noaptea, iar dispozitivul acoperă mesele. Efectele lor se adună în timp, așa că dozele se stabilesc împreună cu echipa medicală.

În practică această abordare scade mult numărul de înțepături. Vei avea o injecție pe zi pentru insulina bazală și o singură inserție la câteva zile pentru dispozitiv [2]. Echipa medicală stabilește dozele pentru fiecare dintre ele, iar apoi le poți ajusta separat, în funcție de glicemii [10].

Da, este mult mai simplu. Nu ai rate bazale de programat, meniuri de parcurs, baterie de încărcat sau alarme de interpretat [4]. Ai de învățat practic umplerea cu insulină și apăsarea butoanelor [1].

Simplitatea vine însă cu un preț:

• nu ai reglaj fin al dozelor [7].
• nu primești insulină bazală de la dispozitiv [1].
• nu ai calculator de bolus [4].
• nu poți descărca datele pentru consultațiile medicale.

O pompă completă îți oferă mult mai mult control, însă îți cere și mai multă atenție pentru a învăța să o folosești [11].