Pompele de insulină cu tub la exterior

O pompă cu tub la exterior este un dispozitiv electronic mic, cam cât un telefon compact, pe care îl porți în afara corpului. În interior există un rezervor cu insulină cu acțiune rapidă, care este împinsă continuu, în cantități foarte mici, printr-un tub subțire și flexibil [1]. Tubul se termină cu o canulă moale, plasată subcutanat, prin care insulina ajunge în țesut [2].

Denumirea „cu tub la exterior” descrie exact cum arată acest sistem. Corpul pompei stă în buzunar sau prins de haine, iar spre corp pleacă tubul subțire (din teflon), care se termină cu dispozitivul atașat de piele, numit canulă [1]. Este cel mai cunoscut tip de pompă. Unele pompe stau și ele lipite direct pe piele, fără să aibă un tub la exterior, însă acelea reprezintă un tip diferit de pompe [3].

Tubul este în esență drumul pe care insulina îl parcurge din rezervorul aflat în corpul pompei până la canula plasată subcutanat [2]. Când motorul pompei împinge insulina din rezervor, aceasta înaintează prin tub și ajunge în final în țesutul subcutanat, prin canulă [4]. Fără tub, corpul pompei nu ar putea rămâne în buzunar sau prins de haine, la distanță de locul unde este introdusă canula [1].

Tubul îți dă libertatea de a pune pompa acolo unde îți este comod, în timp ce canula rămâne, de exemplu, pe abdomen sau pe coapsă [2]. La capăt, tubul are un conector care se leagă de canula fixată pe piele, așa că pompa, tubul (cateterul) și canula funcționează ca un singur ansamblu [5].

Da, poți alege lungimea care ți se potrivește atunci când îți alegi setul de perfuzie [5]. Cateterul (tubul) este disponibil în mai multe lungimi, de obicei între aproximativ 30 și 110 cm, iar unii producători oferă variante chiar mai scurte sau mai lungi [6].

Un tub scurt stă mai ordonat și atârnă mai puțin dacă porți pompa aproape de locul canulei, de exemplu pe marginea pantalonilor. Un tub lung te ajută dacă ții pompa în buzunar, iar canula este așezată la mai mare distanță. Practic, potrivești lungimea cu locul unde îți place să porți pompa [5].

Corpul pompei trebuie să stea suficient de aproape astfel încât tubul să ajungă până la canulă. În mod obișnuit porți pompa prinsă cu o clemă de curea sau de marginea pantalonului, ori într-un buzunar de la pantaloni sau de la cămașă. Alți pacienți o strecoară în sutien sau o țin cu o bandă de braț ori de coapsă [1] [2].

Majoritatea pompelor au o clemă, iar în plus există huse, săculeți și benzi elastice gândite pentru sport, somn sau îmbrăcăminte fără buzunare [1]. Fixarea este suficientă dacă pompa rămâne pe loc când te apleci sau când te miști mai brusc, iar tubul rămâne relaxat între pompă și canulă [6]. E bine să alegi un loc comod pentru tine, ușor de accesat atunci când ai nevoie să interacționezi cu butoanele pompei [2].

Rezervorul unei pompe cu tub are de obicei o capacitate care variază între 180 și 300 de unități de insulină [2]. Pompele cu tub au în general rezervoare mai mari comparativ cu pompele de tip plasture, lipite pe piele, care se opresc de regulă la 200 de unități [7].

Un rezervor mai mare înseamnă că insulina din pompă ajunge pentru mai mult timp. În practică rezervorul nu se completează pe parcurs, ci se înlocuiește cu unul nou, de obicei odată cu setul de perfuzie. De aceea contează ca rezervorul să conțină suficientă insulină pentru cele trei zile de utilizare tipică a setului de perfuzie [1]. Cât durează un rezervor depinde astfel de nevoia ta zilnică de insulină, deoarece cine folosește mai multă insulină pe zi golește rezervorul mai repede [2].

Da. Tubul stă între pompă și corp, așa că se poate agăța din când în când. Se prinde de clanțe, de mânerele sertarelor, de centura de siguranță sau chiar de haine atunci când te miști brusc. O smucitură puternică este neplăcută și poate trage de canulă, iar tracțiunea accidentală a cateterului este una dintre problemele întâlnite curent în viața de zi cu zi [6]. Desprinderea completă a canulei apare mai rar comparativ cu simpla tracțiune a cateterului, dar nu este exclusă.

Există câteva idei prin care poți reduce riscul agățării cateterului de diverse obiecte. Poți strecura tubul în exces sub marginea pantalonilor sau în buzunar și poți amplasa tubul să meargă cât mai mult pe sub haine [2]. Dacă o agățare trage de set, uită-te la canulă înainte de a folosi setul mai departe. Plasturele trebuie să stea lipit pe toată suprafața, fără colțuri desprinse, iar pe piele nu trebuie să apară insulină sau sânge. Dacă ai dubii, pune un set nou în alt loc [8].

Da, în tub pot apărea mici bule de aer și sunt frecvente [9]. Ele se formează de obicei când insulina se încălzește de la temperatura de stocare din frigider la temperatura corpului. Insulina rece poate conține aer dizolvat, care iese apoi sub formă de mici bule la creșterea temperaturii [5]. Uneori apar și dacă tubul nu a fost umplut complet cu insulină de la început [9]. Fiecare porțiune de tub plină cu aer este o porțiune fără insulină. O bulă mare poate însemna astfel că nu primești toată insulina de care ai nevoie [5].

Într-un sondaj online din Canada, la care au răspuns 115 adulți cu DZ tip 1 tratați cu pompă, 46% au spus că au avut bule de aer în tub [10]. Obiceiul practic este să folosești la umplerea rezervorului doar insulină ajunsă deja la temperatura camerei. Umple apoi tubul până iese insulina în partea cealaltă. La umplerea setului și apoi ori de câte ori iei pompa în mână, de exemplu înainte de mese, verifică dacă în tub au apărut bule de aer [9]. Dacă vezi o bulă mare, deconectează întâi setul de la corp și abia apoi scoate bula prin umplerea suplimentară a tubului [5].

Pompele cu tub sunt foarte răspândite. Ele sunt disponibile de zeci de ani, iar cele mai multe pompe de insulină folosite astăzi sunt de acest tip [2]. Tratamentul cu pompă, indiferent de tipul ei, este folosit din ce în ce mai mult la persoanele cu DZ tip 1. În registrele pediatrice de diabet din Europa, Statele Unite și Australia, proporția copiilor și adolescenților tratați cu pompă a crescut de la 42,9% în 2013 la 60,2% în 2022 [11]. Mai nou, pompa este folosită și de unii pacienți cu DZ tip 2, care au nevoie de tratament cu insulină [12].

Pompele fără tub, lipite pe piele, au devenit tot mai populare, însă modelul cu tub rămâne cel mai folosit și cel mai cunoscut de echipele medicale [3]. Ghidurile actuale recomandă tratamentul cu pompă, mai ales sub forma sistemelor automate, tuturor persoanelor cu DZ tip 1 care îl pot folosi în siguranță [13]. Având cea mai lungă istorie, ai la dispoziție o gamă largă de pompe cu tub și de seturi de perfuzie [2] [6].

Avantajele aduse de o pompă cu tub la exterior includ:

• un rezervor de insulină mai mare — îți permite o autonomie mai lungă [2].
• o gamă largă de seturi de perfuzie, cu lungimi diferite [6].
• butoane sau ecran pe dispozitivul însuși — fără să mai ai astfel nevoie de un alt dispozitiv pentru controlul pompei [2].

În plus, poți desprinde pompa de la canulă, mai exact de la tub, atunci când vrei să o dai jos pentru un timp limitat [1]. Pauza nu ar trebui să depășească o oră, așa cum arată figura de mai jos.

Pompa cu tub funcționează cu mai multe sisteme automate, care au dus la un control metabolic mai bun în practica de zi cu zi [14]. Ea este în general mai bine cunoscută de echipele medicale, așa că obții mai ușor sprijin medical. Rezervorul, cateterul și canula sunt piese separate. Dacă una dintre ele are o problemă, ai opțiunea de a înlocui doar ce știi sigur că nu mai funcționează corect, nu tot dispozitivul [2]. Costurile pe termen lung sunt în general mai mici în cazul unei pompe cu tub comparativ cu un model similar ca funcționalități, dar fără tub la exterior. Cât plătești efectiv depinde însă de modul în care sunt decontate pompa și consumabilele în țara ta. În Europa Centrală și de Est, costul rămâne factorul care decide cel mai des ce pompă primești [15].

Principalul dezavantaj este tubul însuși, care se vede, se poate agăța și are nevoie de un traseu al lui pe sub haine [2] [6]. La asta se adaugă pompa, care este în general mai mare. În plus, porți un dispozitiv separat, care trebuie prins sau ținut în buzunar. Unora li se pare voluminos sau incomod cu anumite ținute, când fac sport sau în somn [1] [3]. Tubul se poate înfunda, întrerupând astfel administrarea insulinei, iar alarma de ocluzie nu se declanșează întotdeauna la timp sau chiar deloc [2] [6] [16].

De aceea, dacă glicemia rămâne mare după corecția dată cu pompa, repetă corecția cu stiloul injector, în doza din schema ta de tratament. Schimbă apoi setul de perfuzie împreună cu rezervorul și verifică corpii cetonici din sânge (substanțe acide care apar când lipsește insulina). Între 1,5 și 2,9 mmol/L contactezi imediat echipa medicală. La 3,0 mmol/L sau peste, sau dacă apar vărsături, respirație grea ori somnolență, mergi de urgență la camera de gardă. Pregătirea rezervorului și umplerea tubului cer câțiva pași în plus comparativ cu o pompă tip plasture totul-într-unul [2]. Pentru majoritatea pacienților acestea sunt compromisuri mici în schimbul rezervorului mare, al flexibilității și al controlului glicemic pe care îl aduc sistemele automate construite în jurul pompelor cu tub. În practică, alegerea între tipurile de pompă se face împreună cu echipa medicală, în funcție de modelele disponibile și de ce ți se potrivește în viața de zi cu zi [15].