📘 Factorii nutriționali și riscul de diabet zaharat de tip 1

În ansamblu, alimentația mamei în timpul sarcinii nu pare să aibă un efect semnificativ asupra riscului de diabet zaharat de tip 1 la copil. Un nivel scăzut al vitaminei D la mamă obținut ca urmare a stilului de viață, ce include și alimentația poate crește riscul de diabet de tip 1. Corectarea nivelului de vitamina D prin suplimente nu modifică riscul de diabet de tip 1 [1].

Cu alte cuvinte, un nivel mic spontan al vitaminei D la femeia însărcinată arată un risc mai mare pentru DZ tip 1 la copil, ce nu se schimbă dacă femeia începe să ia vitamina D. Motivul pentru care vitamina D era scăzută este cauza pentru riscul mai mare de DZ tip 1 la copil, nu scăderea vitaminei D în sine. Modificările în alimentația femeii însărcinate privind cantitatea de gluten sau aportul de acizi grași omega 3 nu au schimbat semnificativ riscul de diabet de tip 1 la copil [2].

Da, greutatea mare la naștere (peste 4000 g) este asociată cu un risc ușor crescut de diabet de tip 1. Greutatea la naștere peste 4 kg a fost asociată cu un risc crescut de DZ tip 1 de aproximativ 10%, cu o creștere liniară de 3% pentru fiecare 500 g adăugate [3].

Greutatea mare la naștere este în mare măsură datorată excesului de insulină din circulația fetală, ca răspuns la excesul de nutrienți disponibili. Suprasolicitarea celulelor beta pancreatice le crește vizibilitatea pentru sistemul imunitar, crescând astfel riscul declanșării autoimunității după naștere. Trebuie reținut că greutatea mare la naștere a copilului este un factor modificabil prin controlul glicemic adecvat în timpul sarcinii al mamei cu diabet [3].

Da, contează. Atât introducerea prea devreme (înainte de 4 luni), cât și prea târziu (după 6–7 luni) pare să crească riscul de diabet de tip 1 la copil. Intervalul optim pentru introducerea cerealelor este între 4 și 6 luni, ideal în timp ce copilul este încă alăptat. Această recomandare coincide cu momentul general recomandat pentru diversificare alimentară [4].

Cu alte cuvinte, nu doar ce mănâncă sugarul contează, ci și când începe să mănânce. Pentru introducerea prea devreme, contactul cerealelor cu intestinul imatur, fără „protecția" laptelui matern ar putea să crească riscul ca sistemul imunitar să reacționeze greșit [4].

Posibil, dar dovezile nu sunt ferme. Introducerea fructelor sau a legumelor rădăcinoase (morcov, cartof, țelină) înainte de 4 luni a fost asociată în unele studii cu un risc mai mare de autoimunitate, dar acest efect nu pare să fie permanent și dispare în general după vârsta de 3 ani. Autoimunitatea care nu persistă nu crește riscul de DZ tip 1 [5].

Explicația probabilă este faptul că introducerea prea devreme a alimentelor solide accelerează doar momentul declanșării autoimunității, fără a schimba riscul global pe termen lung. Recomandarea ar fi ca diversificarea alimentară să înceapă între 4 și 6 luni, fără grabă și fără evitarea specială a vreunui aliment sănătos [5].

Consumul de zahăr nu pare să nu fie responsabil pentru declanșarea autoimunității specifice diabetului de tip 1. Odată ce autoimunitatea a început deja, consumul de zahăr poate grăbi momentul apariției bolii clinice (progresia la stadiul 3). Efectul este mai puternic la copiii cu risc genetic crescut [6].

La pacienții cu autoimunitate specifică DZ tip 1, zahărul obligă pancreasul să producă cantități mai mari de insulină. Această suprasolicitare stresează celulele beta și le face „mai vizibile" pentru sistemul imunitar, care le atacă mai repede. Se recomandă evitarea băuturilor îndulcite cu zahăr în primul an de viață și limitarea lor ulterioară, indiferent de riscul genetic [6].

Ipoteza că proteinele din laptele de vacă declanșează diabetul de tip 1 a fost testată într-un mare studiu de prevenție alimentară a bolii și nu s-a confirmat. Înlocuirea laptelui de vacă printr-o formulă cu proteine hidrolizate (lapte praf pentru copii) nu a redus riscul de diabet de tip 1 [7].

Introducerea mai târzie a laptelui de vacă integral (după 2–3 luni) pare să aibă un efect protector, la fel ca și alăptarea prelungită. Nu este nevoie să eviți proteinele din laptele de vacă cu scopul de a preveni diabetul de tip 1 (nu merge). Alăptarea cât mai îndelungată posibil și amânarea introducerii laptelui de vacă integral sunt recomandările actuale [7].

Da. Copiii care cresc în greutate mai repede decât media au un risc mai mare atât de autoimunitate, cât și de progresie către diabet clinic. Suprapondarea în copilăria timpurie (2–10 ani) poate dubla riscul de a dezvolta diabet de tip 1 [8].

Explicația este cunoscută drept „ipoteza acceleratorului". Excesul de greutate determină pancreasul să producă mai multă insulină (pentru tot corpul), ceea ce suprasolicită celulele beta și grăbește recunoașterea și distrugerea lor de către sistemul imunitar. Menținerea unei greutăți sănătoase în primii ani de viață este unul dintre puținii factori modificabili demonstrați a fi benefici în acest caz [8].

Numărul total de calorii nu pare să conteze direct pentru declanșarea autoimunității. Acestea încep să conteze însă din ce în ce mai mult după apariția anticorpilor specifici DZ tip 1. În general contează mai mult calitatea caloriilor decât cantitatea lor [9].

Indirect însă, excesul caloric contează pentru că duce la creștere în greutate, în absența unui consum caloric pe măsură. Creșterea rapidă în greutate accelerează progresia către diabetul clinic (stadiul 3). Lanțul de consecințe presupune prea multe calorii pentru consumul tău → creștere în greutate → rezistență la insulină → cerere mai mare de insulină → suprasolicitarea celulelor beta → accelerarea distrugerii lor autoimune (inițiată foarte probabil de altceva) [9].

Da, dar mai ales pentru copiii care au deja autoanticorpi. Alimentele cu indice glicemic mare (pâine albă, orez alb, cartofi prăjiți, dulciuri, sucuri) nu par să declanșeze autoimunitatea, dar accelerează semnificativ trecerea de la autoimunitate la diabet clinic (stadiul 3) [10].

Alimentele cu indice glicemic ridicat provoacă vârfuri mai mari de glicemie după masă, iar consecutiv pancreasul trebuie să răspundă cu o cantitate mai mare de insulină. Această presiune repetată asupra celulelor beta le face mai vulnerabile la atacul imunitar, chiar dacă acesta a fost declanșat inițial de altceva. Alegerea alimentelor cu indice glicemic scăzut (leguminoase, cereale integrale, fructe întregi în locul sucurilor) este o strategie de prevenție simplă și accesibilă [10].

Da. La copiii care au deja autoanticorpi, un aport mare de zahăr crește semnificativ riscul de a dezvolta diabet clinic [6].

Trebuie reținut faptul că zahărul nu declanșează autoimunitatea, dar o accelerează odată apărută. Pe scurt, zahărul nu „dă" diabet de tip 1, dar grăbește apariția lui dacă procesul a început deja. Limitarea zahărului adăugat este recomandată pentru toți copiii, nu doar pentru cei cu risc de a dezvolta DZ tip 1 [6].

Nu. Deși diabetul de tip 1 și boala celiacă împart factori genetici comuni evitarea glutenului nu previne diabetul. Singura atenționare este introducerea cerealelor la sugar în fereastra optimă 4-6 luni de viață, ideal în timp ce copilul este în continuare alăptat la sân [11].

Prevalența bolii celiace la copiii cu diabet de tip 1 este totuși de 5–6% (față de 1% în populația generală), ceea ce justifică screeningul periodic pentru boala celiacă la toți copiii cu DZ tip 1. Nu există recomandări actuale pentru evitarea glutenului în scopul prevenirii diabetului de tip 1. Dieta fără gluten este necesară doar dacă se diagnostichează boala celiacă [11].

Probabil da, dar doar în faza de declanșare a autoimunității și mai ales prin formele marine. Copiii cu aport mai mare de acizi grași omega-3 (din pește gras, ulei de pește, ulei de ficat de cod) par să aibă un risc semnificativ mai mic de a dezvolta autoanticorpi. Mecanismul protector implică probabil reducerea inflamației generale și echilibrarea răspunsului imunitar [12].

Orice efect protector ar avea acizii grași omega-3, el dispare complet după ce a apărut autoimunitatea. Odată ce autoimunitatea a început, acizii grași omega-3 nu pot să încetinească progresia către diabet clinic. Includerea regulată a peștelui gras (somon, sardine, macrou) în alimentația copiilor este o idee bună oricum [12].

Fibrele au un posibil efect pozitiv indirect, prin intermediul bacteriilor din intestin. Atunci când fibrele ajung în colon, bacteriile bune le fermentează și produc acizi grași cu lanț scurt (acetat și butirat), care au efecte antiinflamatoare și modulează (ajută) sistemul imunitar [13].

Microbiomul copiilor sănătoși (coloniile de bacterii din intestin) conține mai multe bacterii capabile să producă acești acizi grași decât cel al copiilor care dezvoltă diabet de tip 1. Totuși, simpla creștere a aportului de fibre nu este garanția unui microbiom favorabil. Relația dintre fibre, bacterii și imunitate este complexă. Se recomandă un aport adecvat de fibre pentru toți pacienții, dar nu în mod specific pentru prevenția diabetului de tip 1 [13].

Dovezile sunt amestecate și uneori surprinzătoare. Unele studii sugerează că un aport alimentar moderat de grăsimi saturate ar putea fi chiar protector împotriva diabetului de tip 1, în timp ce un nivel sanguin crescut de grăsimi saturate este asociat cu risc crescut [14].

Explicația este că grăsimile saturate din sânge reflectă mai mult producția proprie a organismului decât ce mănânci tu. Nivelul lor sanguin crescut poate fi deci un semn al unui metabolism nepotrivit, nu neapărat o consecință directă a dietei. În prezent limitarea grăsimilor saturate este recomandată pentru prevenția bolilor cardiovasculare, dar nu specific pentru diabetul de tip 1 [14].

Posibil. Unele studii au găsit o incidență mai mare a diabetului de tip 1 în zonele cu nitrați în apă potabilă, iar copiii cu diabet au avut în medie un consum mai mare de nitriți din alimente (mezeluri, carne procesată) [15].

Plauzibilitatea biologică există. Streptozotocina, compusul folosit în laborator pentru a induce diabet la șoareci, este un compus N-nitrozo similar celor din carnea procesată. Totuși, studiile efectuate la oameni nu sunt încă suficiente pentru o concluzie fermă. Limitarea consumului de carne procesată rămâne o recomandare generală de sănătate [15].

Probabil, dar dovezile directe la om sunt limitate. Studiile pe animale (nu la om) arată clar că emulgatorii alimentari (aditivii care leagă apa și grăsimile în produsele procesate) și produsele formate la temperaturi înalte (prăjire, grătar ars) cresc riscul de diabet de tip 1 [16].

Mecanismele presupuse includ alterarea bacteriilor intestinale, creșterea permeabilității intestinale („sindromul intestinului permeabil"), inflamație sistemică și suprasolicitarea celulelor beta. O alimentație bazată pe alimente cât mai puțin procesate, preparate la temperaturi moderate (fierbere, gătit la abur, cuptor la temperatură medie), în locul prăjirii sau grătarului este recomandabilă nu doar pentru prevenția diabetului, ci și pentru sănătate în general [16].

Nu știm. Nu există studii care să fi examinat direct dacă dieta vegetariană previne diabetul de tip 1. Studiile existente arată un risc mai mic de diabet la vegani, dar acest efect se referă în principal la diabetul de tip 2, nu la tipul 1 [17].

Teoretic, o dietă vegetariană bine planificată ar putea ajuta prin reducerea inflamației, îmbunătățirea microbiomului intestinal și evitarea carnii procesate. Dieta vegetariană este un model alimentar acceptat pentru persoanele cu diabet, dar fără a-l recomanda specific pentru prevenție. Dacă este aleasă, dieta trebuie să fie variată și echilibrată, cu atenție la aportul de vitamina B12, fier și proteine [17].

Nu există dovezi că dieta mediteraneană previne apariția diabetului de tip 1, dar există dovezi clare că îmbunătățește controlul glicemic la copiii și adolescenții care au deja boala. Aderarea mai bună la acest model alimentar se asociază cu o hemoglobină glicată (HbA1c) mai mică și timp mai mare în intervalul țintă al glicemiei [18].

Principiile dietei mediteraneene se bazează pe mai multe legume și fructe, cereale integrale, pește (în special gras), ulei de măsline extravirgin, nuci și semințe, cantități moderate de lactate și puțină carne roșie. Dieta mediteraneană este recomandată pentru persoanele cu diabet, mai ales pentru reducerea riscului cardiovascular [18].

Zincul are un rol central în celulele beta pancreatice, iar unul dintre autoanticorpii majori din diabetul de tip 1 atacă tocmai transportorul de zinc din aceste celule (ZnT8). Totuși, nu există studii care să demonstreze că suplimentarea cu zinc previne diabetul de tip 1 [19].

Vitamina C, obținută din surse naturale e posibil să fie aibă un efect pozitiv. Copiii cu un aport mai mare de vitamina C în alimentație au un risc semnificativ mai mic de autoimunitate și de diabet de tip 1. Soluția practică nu sunt suplimentele, ci consumul regulat de fructe și legume bogate în vitamina C, cum ar fi ardei gras, citrice, kiwi, căpșuni, varză, pătrunjel proaspăt [19].

Posibil, dar nu prin suplimente. Studiile observaționale arată că un nivel mai mare de vitamina E în sânge, obținut din alimentație se asociază cu un risc redus de diabet de tip 1. Efectul este modest dar prezent [20].

Nu se recomandă însă suplimentarea cu vitamine antioxidante (E, C, beta-caroten) din cauza lipsei dovezilor clare de eficacitate și a unor posibile probleme legate de siguranța pe termen lung (mai ales pentru beta-caroten). Cea mai bună sursă de antioxidanți rămâne o alimentație diversificată, bogată în fructe, legume, nuci și semințe [20].