📘 Microbiomul intestinal și riscul de diabet de tip 1

Microbiomul intestinal reprezintă totalitatea microorganismelor care trăiesc în tractul tău digestiv, împreună cu materialul lor genetic. Această adevărată comunitate include bacterii, virusuri, fungi și archaea (organisme simple, unicelulare, foarte rezistente). Densitatea cea mai mare a microbiomului se află în intestinul gros. În colon ai aproximativ zeci de trilioane de bacterii, aparținând a sute de specii diferite. Microbiota ta este unică, asemenea unei amprente și se formează încă de la naștere, sub influența modului de naștere, alăptării, dietei, mediului și expunerii la medicamente [1].

Aceste microorganisme nu sunt simpli pasageri clandestini. Ele te ajută să digeri fibrele alimentare, produc vitamine (vitamina K și unele din complexul B), antrenează sistemul imun și mențin integritatea barierei intestinale. Când compoziția microbiotei este echilibrată, vorbim despre eubioză, o stare asociată cu sănătatea metabolică și imună. Când acest echilibru se rupe fie prin pierderea diversității, fie prin creșterea bacteriilor pro-inflamatorii apare disbioza. Aceasta este implicată în multe boli cronice, inclusiv în bolile autoimune, printre care și DZ tip 1 [1].

Da, persoanele cu DZ tip 1 tind să aibă un microbiom cu o diversitate microbiană mai redusă și un raport modificat între principalele grupuri bacteriene, în special între Firmicutes și Bacteroidetes. Sunt mai puține bacterii producătoare de butirat, precum Faecalibacterium prausnitzii și Roseburia și mai multe bacterii cu profil pro-inflamator, precum unele specii de Bacteroides. Aceste modificări reduc producția de metaboliți protectori și pot favoriza inflamația cronică de grad scăzut [2].

Un aspect important este faptul că aceste schimbări nu apar doar după debutul DZ tip 1 clinic. La copiii cu risc genetic, modificări ale microbiotei au fost observate uneori chiar înainte de apariția autoanticorpilor specifici, deci înainte de debutul clinic. Asta sugerează că disbioza nu este doar o consecință a bolii, ci ar putea contribui la procesul autoimun care distruge celulele beta pancreatice. Direcția cauză-efect rămâne în studiu, dar profilul microbian al unui copil cu risc ar putea poate oferi indicii utile despre traiectoria viitoare a bolii [2].

Modul în care te-ai născut influențează prima colonizare microbiană a intestinului tău. În nașterea pe cale vaginală, bebelușul intră în contact cu microbiota vaginală și intestinală a mamei și este colonizat în principal cu specii precum Lactobacillus și Bifidobacterium. Aceste bacterii ajută la maturarea sistemului imun și la dezvoltarea unei bariere intestinale sănătoase. În nașterea prin cezariană, primele microorganisme care colonizează nou-născutul provin mai mult de pe piele, din mediul spitalicesc și din flora cutanată a personalului medical, ceea ce schimbă semnificativ compoziția inițială a microbiotei [3].

Această colonizare diferită întârzie de obicei dezvoltarea unei microbiote „mature” și a fost asociată epidemiologic cu un risc ușor crescut de boli imun-mediate. Nu e vorba însă de o prevenire și doar o mică întârziere. Pentru a corecta această diferență a fost luată în considerație o intervenție de „vaginal seeding”, adică transferul controlat de microbiotă vaginală maternă pe pielea și mucoasele nou-născutului. Această practică nu este recomandată în prezent din cauza riscului infecțios și a lipsei dovezilor solide privind beneficiul. Alăptarea exclusivă rămâne metoda cea mai eficientă de a sprijini dezvoltarea unei microbiote sănătoase, indiferent de modul nașterii [3].

Probioticele sunt microorganisme vii care administrate în cantități adecvate pot oferi un beneficiu pentru gazdă. Mecanismele propuse prin care probioticele ar putea proteja împotriva DZ tip 1 implică modularea răspunsului imun, întărirea barierei intestinale, concurența cu bacteriile patogene și creșterea producției de acizi grași cu lanț scurt. Administrarea precoce de probiotice, în primele luni de viață ar putea fi asociată cu un risc mai mic de autoimunitate insulară la copiii cu predispoziție genetică. Efectul ar putea să depindă de momentul administrării și de tulpinile bacteriene utilizate [4].

În prezent nu există o recomandare clinică fermă pentru folosirea probioticelor ca strategie de prevenție a DZ tip 1. Diferențele dintre tulpini sunt mari, iar un produs comercial nu este echivalent cu altul, chiar dacă etichetele par similare. Probioticele pot fi utile pentru anumite situații digestive, dar nu trebuie considerate un tratament preventiv pentru diabet. Dacă te gândești să le folosești pentru tine sau pentru copilul tău, discută cu medicul curant despre tulpină, doză și durata administrării, însă nu te gândi la scopul de prevenție a DZ tip 1 [4].

Peretele intestinal funcționează ca un filtru selectiv. Celulele epiteliului sunt strâns unite între ele, permit absorbția nutrienților și blochează trecerea în circulație a moleculelor mari, a fragmentelor bacteriene și a antigenelor alimentare (ar da alergii). Când aceste joncțiuni se relaxează, vorbim despre permeabilitate intestinală crescută sau „leaky gut”. Pacienții cu DZ tip 1 au legăturile între celulele intestinale ceva mai relaxate [5].

Dacă bariera intestinală devine puțin mai permeabilă, unele antigenele bacteriene și alimentare reușesc să ajungă la sistemul imun din peretele intestinal, unde se află o mare parte din celulele imune ale corpului. La o persoană cu predispoziție genetică, această expunere repetată poate contribui la pierderea toleranței imune și ar putea în unele condiții să contribuie la apariția autoimunității beta celulare. Permeabilitatea intestinală crescută nu este suficientă pentru declanșarea autoimunității și a DZ tip 1, dar ar putea fi o piesă importantă într-un puzzle care include genetica, microbiota și factorii de mediu. Menținerea unei mucoase intestinale sănătoase prin alimentație echilibrată, fibre și evitarea consumului inutil de antibiotice este o conduită cu multiple beneficii [5].

Antibioticele salvează vieți, dar nu acționează selectiv. Atunci când tratezi o infecție, antibioticul distruge și bacteriile benefice din intestin. La copiii mici, mai ales în primii 2-3 ani de viață, perioadă în care microbiota se maturizează și antrenează sistemul imun, fiecare cură de antibiotic poate reduce diversitatea, poate elimina temporar specii întregi și poate favoriza creșterea unor bacterii nepotrivite. Microbiota se reface parțial după încheierea tratamentului cu antibiotic, dar revenirea completă nu este garantată, mai ales când se administrează cure repetate sau antibiotice cu spectru larg [6].

Studiile epidemiologice au observat o asociere între utilizarea frecventă a antibioticelor în copilăria timpurie și un risc mai mare de boli imun-mediate, inclusiv DZ tip 1. Asocierea nu înseamnă obligatoriu cauzalitate, dar mecanismul biologic este plauzibil. Antibioticele cu spectru larg, cum ar fi cefalosporinele de generații mai avansate au impact mai mare asupra microbiotei decât penicilinele cu spectru îngust. Mesajul practic nu este să eviți antibioticele când sunt necesare, ci să le folosești judicios, doar la indicația medicului, pentru infecții bacteriene confirmate sau foarte probabile și nu pentru viroze respiratorii banale [6].

Acizii grași cu lanț scurt, prescurtați SCFA sunt produși atunci când bacteriile din colon fermentează fibrele alimentare pe care tu nu le poți digera. Cei mai importanți sunt butiratul, propionatul și acetatul. Butiratul este sursa principală de energie pentru celulele care căptușesc colonul, ajută la menținerea legăturilor strânse între celulele intestinale și are efecte antiinflamatorii. Propionatul ajunge în ficat și influențează metabolismul glucozei și al lipidelor. Acetatul circulă în tot corpul și are rol în reglarea apetitului și a metabolismului energetic [7].

În contextul DZ tip 1, SCFA prezintă interes pentru că modulează sistemul imun. Butiratul stimulează diferențierea celulelor T reglatoare, care țin în frâu răspunsurile autoimune și mențin toleranța față de țesuturile proprii. În același timp, SCFA întăresc bariera intestinală și reduc inflamația locală, ceea ce limitează expunerea organismului la fragmente iritative provenite din intestin și care au scăpat în sânge. Persoanele cu DZ tip 1 tind să aibă mai puține bacterii producătoare de butirat și niveluri mai mici de SCFA. Nu există încă o intervenție terapeutică validată bazată pe SCFA, dar pare intuitiv să alegem o dietă sănătoasă și variată, care să stimuleze producția lor naturală [7].

Da, dieta este unul dintre factorii cu impactul cel mai rapid și mai puternic asupra microbiotei. Fibrele alimentare se împart în fermentabile și nefermentabile. Fibrele fermentabile, cum ar fi cele din ovăz, leguminoase, fructe, legume și unele cereale integrale sunt hrana preferată a bacteriilor benefice și o sursă de bază pentru producția de acizi grași cu lanț scurt. Fibrele nefermentabile, cum sunt cele din tărâțe de grâu contribuie mai ales la volumul scaunului și la tranzitul intestinal. O dietă variată, bogată în diverse plante susține o microbiotă cu multe specii, iar această diversitate este un marker recunoscut de sănătate intestinală [8].

Dieta modernă, dominată de produse procesate, zaharuri rafinate și grăsimi de calitate slabă este în general săracă în fibre. Acest deficit este numit „fiber gap” și se asociază cu reducerea bacteriilor benefice, cu inflamație de grad scăzut și cu un risc mai mare de boli metabolice și autoimune. Nu există un regim minune pentru prevenția DZ tip 1, dar principiile generale ale unei diete cu varietate vegetală mare, cereale integrale, leguminoase, fructe, legume, nuci și semințe sunt susținute de ghidurile internaționale, inclusiv de diabet. Ce ai putea face este să crești aportul de fibre treptat, pentru a permite microbiotei tale să se adapteze și pentru a evita disconfortul digestiv [8].

Transplantul de microbiotă fecală, prescurtat FMT înseamnă transferul de materii fecale procesate de la un donator sănătos, riguros selectat, către intestinul unui pacient. Procedura se face prin colonoscopie, sondă nazoduodenală sau capsule orale. În prezent, FMT are o singură indicație validată clar și anume infecția recurentă sau severă cu Clostridioides difficile, unde rezultatele sunt foarte bune. În alte boli, inclusiv în DZ tip 1, FMT este considerat strict experimental, fără dovezi clare privind beneficiul [9].

Câteva studii preliminare la persoane recent diagnosticate cu DZ tip 1 au explorat dacă FMT de la aceeași persoană sau de la altă persoană ar putea încetini distrugerea celulelor beta și prelungi perioada de remisie parțială. Rezultatele sunt mixte și nu permit nicio recomandare clinică. Limitările sunt legate de variabilitatea sursei de la donatori, riscul de transmitere a unor agenți infecțioși, lipsa standardizării și efectele pe termen lung încă necunoscute. Nu se recomandă FMT pentru prevenția sau tratamentul DZ tip 1 [9].