Cum măsoară senzorul glucoza din lichidul interstițial

Lichidul interstițial este lichidul care umple spațiile dintre celulele corpului tău, în afara vaselor de sânge și în afara celulelor. El înconjură permanent celulele din țesuturi și face legătura dintre sânge și celule [1]. Prin el, fiecare celulă primește glucoză, oxigen și alte substanțe necesare pentru supraviețuire sau bună funcționare. Tot pe aici celulele elimină produșii pe care nu îi mai folosesc (deșeuri).

Acest lichid provine din apa specială din sânge, care trece prin pereții subțiri ai vaselor cele mai subțiri ale organismului, numite capilare. Lichidul interstițial se găsește din abundență imediat sub piele, în țesutul subcutanat, exact acolo unde se plasează firul subțire al senzorului. Din acest motiv senzorul ajunge ușor la el și poate măsura concentrația de glucoză de acolo, fără să pătrundă într-un vas de sânge [2].

Senzorul măsoară concentrația de glucoză din lichidul interstițial deoarece acest lichid se găsește imediat sub piele și poate fi atins ușor cu un fir foarte subțire. Plasarea firului în țesutul subcutanat este simplă, aproape nedureroasă și rezistă mai multe zile, uneori săptămâni [3].

Măsurarea directă și continuă în sânge ar cere ca senzorul să stea permanent într-un vas de sânge, ceea ce ar aduce riscuri de infecție, de formare a cheagurilor și de lezare a vasului. Lichidul interstițial oferă o soluție mult mai sigură și mai comodă, iar concentrația de glucoză din el urmărește îndeaproape valoarea din sânge [4]. Poți obține astfel măsurători repetate oricând, fără să te înțepi în deget de fiecare dată.

Glucoza circulă prin sânge și ajunge astfel în capilare, care au pereți foarte subțiri. De aici, glucoza trece prin peretele capilar în lichidul interstițial, mișcându-se dinspre locul unde se află în cantitate mai mare (sângele) către locul unde se află în cantitate mai mică (lichidul interstițial). Această trecere se numește difuziune și se face de la sine (pasiv), fără consum de energie [1].

După ce ajunge în lichidul interstițial, glucoza este preluată de celule, unele dintre ele cu ajutorul insulinei, iar altele doar prin forțe proprii. Pe scurt, drumul glucozei este sânge, peretele capilar, lichidul interstițial și în final interiorul celulei. Senzorul se plasează exact pe acest traseu, în lichidul dintre celule și de aceea poate urmări nivelul glucozei aproape în timp real [2].

Atunci când glicemia este stabilă, concentrația glucozei din lichidul interstițial este strâns corelată cu cea plasmatică, deși de regulă ușor mai mică din cauza consumului celular continuu. În această situație, valoarea afișată de senzor poate coincide cu glicemia însă nu pentru că cele două concentrații ar fi identice, ci pentru că semnalul interstițial este calibrat față de glicemie (din fabrică sau de către pacient). Diferența apare când glicemia se schimbă repede, de exemplu după o masă, în timpul efortului sau după corectarea unei valori mici. În aceste momente, glucoza are nevoie de câteva minute ca să treacă din sânge în lichidul interstițial, așa că senzorul arată valoarea cu o mică întârziere [5].

Din acest motiv, când glicemia urcă rapid, valoarea din lichidul interstițial este puțin mai mică comparativ cu cea din sânge, iar când glicemia scade rapid, valoarea afișată de senzor (din lichidul interstițial) este puțin mai mare comparativ cu cea din sânge. Aceste diferențe sunt în general rezonabile și de scurtă durată. Senzorii moderni chiar încearcă să le corecteze prin calcule interne, astfel încât cifra afișată să fie cât mai apropiată de glicemia reală [6].

Da, în cele mai multe situații măsurarea din lichidul interstițial reflectă corect nivelul glicemiei, mai ales atunci când valorile sunt stabile. Legătura dintre glucoza din lichidul interstițial și cea din sânge este strânsă, iar senzorul este proiectat să estimeze glicemia pornind de la această legătură [7]. Pentru viața de zi cu zi, informația oferită de senzor este suficient de exactă ca să îți ghideze deciziile [4].

Există totuși câteva situații în care valorile pot fi mai puțin exacte, cum ar fi în primele ore după montarea senzorului, în timpul schimbărilor rapide de glicemie și atunci când unele substanțe interferă cu măsurătoarea [7]. De aceea, dacă simptomele tale nu se potrivesc cu cifra de pe ecran sau imediat după ce ai corectat o valoare mică este bine să măsori glicemia cu un glucometru [4]. Această verificare simplă îți crește încrederea și siguranța în general, însă impactul este cel mai mare în momentele importante ale vieții.

Senzorul măsoară concentrația de glucoză, adică raportul dintre glucoză și lichidul din jur, nu cantitatea totală de glucoză sau lichid. Din acest motiv, o variație mică a cantității de lichid interstițial nu schimbă direct valoarea afișată. Contează cât de multă glucoză se găsește într-un volum dat de lichid, iar acest raport rămâne apropiat de cel din sânge [6].

Cu toate acestea, condițiile locale din jurul senzorului pot influența temporar măsurătoarea. Apăsarea pe senzor în timpul somnului, deshidratarea, frigul, umflarea locală sau reacția normală a țesutului în primele ore după plasare pot modifica pentru scurt timp cifrele. Dacă apeși din greșeală pe senzor în timp ce dormi vei observa o valoare neașteptat de mică pe senzor, care pare să arate brusc valori apropiate de zero. Este o eroare cunoscută sub denumirea de Nocturnal Signal Attenuation (NSA), iar schimbarea poziției de somn rezolvă problema [8].

Toți senzorii de uz medical și majoritatea celor de uz non-medical măsoară concentrația de glucoză din lichidul interstițial [3]. Aici intră atât senzorii transcutanați (cu un fir subțire plasat imediat sub piele), cât și senzorii implantabili [7] [9]. Toate aceste dispozitive folosesc același principiu, de a citi concentrația de glucoză din lichidul dintre celule și de a estima apoi pe baza ei glicemia.

Există și cercetări pentru senzori care ar citi glucoza prin piele, fără fir (folosind spectroscopia într-o bandă a luminii apropiată de infraroșii) sau direct din sânge, dar aceștia nu fac încă parte din dispozitivele folosite zilnic pentru ghidarea tratamentului [10]. Pe scurt, dacă porți un senzor obișnuit pe braț sau pe abdomen, el măsoară glucoza din lichidul interstițial.