Senzorii de glicemie transcutanați vs. implantabili

Un senzor transcutanat este cel mai des întâlnit tip de senzor de glicemie. El are un filament foarte subțire și flexibil care străbate pielea: o mică parte rămâne în țesutul de sub piele, iar corpul senzorului stă deasupra, fixat cu un plasture adeziv. Chiar și numele explică acest lucru, deoarece „trans” înseamnă prin, iar „cutanat” se referă la piele. Așadar este un senzor care trece prin piele [1].

Un senzor transcutanat se aplică simplu, fără ajutorul unui medic. Îl pui chiar tu, acasă, cu ajutorul unui aplicator automat, iar după un anumit număr de zile îl înlocuiești cu unul nou. Astfel, ai mereu la dispoziție un mod comod de a-ți urmări glicemia, fără să fie nevoie de o procedură specială. Acesta este tipul de senzor folosit de marea majoritate a sistemelor de monitorizare continuă disponibile astăzi [2].

Un senzor implantabil este un mic cilindru, de mărimea unui băț de chibrit, care se introduce în întregime sub piele, de obicei la nivelul brațului, de către un medic sau un alt cadru medical instruit. Spre deosebire de senzorul transcutanat, nicio parte a lui nu rămâne la suprafață — totul se află sub piele. Senzorul rămâne acolo pentru o perioadă de aproximativ un an [3] [4].

Chiar dacă senzorul în sine este ascuns sub piele, deasupra lui porți un mic transmițător așezat pe piele, fixat cu un dublu-adeziv. Acesta alimentează wireless senzorul și trimite valorile estimate ale glicemiei către o aplicație de pe telefon. Senzorul implantabil îți oferă astfel o soluție de durată, potrivită mai ales dacă îți dorești să nu schimbi des dispozitivul sau dacă ai alergie la plasturii senzorilor transcutanați [5].

Principala diferență ține de locul în care se află senzorul și de modul în care este montat. Senzorul transcutanat are doar un filament subțire care trece prin piele, în timp ce corpul lui rămâne la suprafață, iar tu îl aplici singur, acasă, cu un aplicator automat, fără nicio tăietură. Senzorul implantabil se află în întregime sub piele și este introdus de un cadru medical, printr-o mică procedură la cabinet, cu anestezie locală și o incizie foarte mică, de aproximativ 5 mm [4].

A doua diferență ține de durata de funcționare și de modul în care se scoate senzorul. Cel transcutanat se poartă 7-15 zile, apoi îl dezlipești chiar tu, în timp ce senzorul implantabil rămâne sub piele aproximativ un an și este scos tot de un cadru medical, printr-o procedură scurtă, similară celei de inserție. Pe scurt, senzorul transcutanat este comod și se schimbă des de către pacient, iar cel implantabil este o soluție de durată, gestionată de personalul medical [3].

Da. Un senzor transcutanat conține un filament foarte subțire și flexibil, care rămâne în țesutul de sub piele, înconjurat de lichidul interstițial. Acest filament moale este cel care măsoară concentrația glucozei. Este important de știut că nu este vorba despre un ac care rămâne în piele, ci despre un fir moale și foarte subțire [2].

La aplicare se folosește, într-adevăr, un ac, însă acesta face parte doar din aplicator. Acul doar așază filamentul sub piele, după care se retrage automat, lăsând pe loc numai firul moale. Din acest motiv, cei mai mulți oameni abia dacă simt prezența senzorului după ce este aplicat, iar firul de sub piele nu este deranjant în viața de zi cu zi [6].

Senzorul implantabil se montează în cadrul unei proceduri scurte, efectuată de un cadru medical instruit. Mai întâi se curăță pielea, de obicei pe partea din spate a brațului, apoi zona este amorțită cu un anestezic local (lidocaină). Se face o incizie foarte mică, de aproximativ 5 mm, prin care senzorul este așezat sub piele cu un dispozitiv special de inserare, iar la final locul este închis cu o bandă adezivă sau un pansament, fără copci (fără fir de sutură) [4] [7].

Întreaga procedură durează doar câteva minute și se desfășoară într-un cabinet medical obișnuit. Montarea senzorului este ușor de suportat, deoarece zona de inserție este anesteziată local. Te poți gândi la ea ca la o intervenție minoră și rapidă la nivelul pielii, asemănătoare cu îndepărtarea unei alunițe mici [8].

Un senzor implantabil poate fi montat doar de un cadru medical calificat și instruit, cum ar fi un medic sau o asistentă (în funcție de sistemul local de sănătate). Aceasta este o deosebire importantă, deoarece tu nu îți poți introduce singur un astfel de senzor. Montarea necesită o mică procedură medicală și condiții potrivite, motiv pentru care se face întotdeauna de către personal specializat [4] [7].

Acest aspect deosebește senzorul implantabil de cel transcutanat. Senzorul transcutanat îl aplici chiar tu, acasă, fără ajutor medical, în timp ce pentru cel implantabil este nevoie să mergi la cabinet. Astfel, alegerea unui senzor implantabil presupune și o colaborare apropiată cu echipa medicală, atât pentru montare, cât și pentru scoaterea lui [1].

În general, montarea unui senzor implantabil nu este dureroasă, deoarece zona este amorțită în prealabil cu un anestezic local. În timpul procedurii poți simți o senzație de apăsare sau un mic disconfort, însă durerea propriu-zisă lipsește sau este cel mult minimă. Majoritatea pacienților spun că momentul sensibil este de fapt doar mica înțepătură de la injecția cu anestezic, după care nu mai simt aproape nimic [3] [8].

După montare, este posibil să apară o ușoară sensibilitate, o jenă sau o vânătaie trecătoare la locul respectiv. Aceste senzații sunt de regulă ușoare și dispar în câteva zile. Dacă disconfortul persistă sau te îngrijorează, este bine să discuți cu medicul tău [4].

Da. Chiar dacă senzorul în sine se află sub piele, deasupra lui vei purta un mic transmițător așezat pe piele, fixat cu un plasture adeziv. Acest transmițător alimentează wireless senzorul și trimite valorile estimate ale glicemiei către o aplicație de pe telefon. El este practic singura parte vizibilă a sistemului [4] [5].

Transmițătorul poate fi scos și pus la loc ori de câte ori este nevoie. Astfel, îl poți da jos pentru a face duș sau pentru a-l reîncărca, fără ca senzorul de sub piele să fie afectat. Trebuie totuși să știi că, în timpul cât transmițătorul este scos, senzorul nu înregistrează valori ale glicemiei [7].

Scoaterea unui senzor implantabil se face printr-o nouă procedură scurtă, efectuată tot de un cadru medical. Zona este amorțită cu un anestezic local, se face o incizie foarte mică, senzorul este îndepărtat, iar locul este închis cu un pansament sau o bandă adezivă. Ca și la montare, nu poți să scoți singur senzorul [4] [7].

Atunci când un senzor ajunge la sfârșitul perioadei de funcționare, în locul lui poate fi montat unul nou, de regulă pe brațul celălalt. De multe ori, cele două operațiuni se efectuează în cadrul aceleiași vizite la cabinet, astfel încât să poți continua monitorizarea fără pauze lungi. În acest fel, trecerea de la un senzor la altul este simplă și bine organizată [3].