Factorul de sensibilitate la insulină (factorul de corecție)

Factorul de sensibilitate la insulină (ISF) îți spune cu câte mg/dL scade glicemia ta pentru fiecare unitate de insulină rapidă [1]. De exemplu, un factor de 54 înseamnă că o unitate de insulină scade glicemia cu 54 mg/dL (3 mmol/L). Pentru o valoare inițială, aproximativă, se folosește regula 1800 împărțit la doza totală de insulină pe toată ziua (pentru analogi rapizi) [1]. Rezultatul acestei formule este exprimat în mg/dL. Factorul de pornire și fiecare modificare a lui se stabilesc împreună cu echipa ta medicală.

Dacă folosești 40 U de insulină în total pe zi, factorul tău ar fi aproximativ 1800÷40=45 mg/dL (2,5 mmol/L). Acest calcul oferă doar un punct de start. Factorul real diferă pe ore și se determină prin testare [2]. Ca și raportul insulină-carbohidrați, ISF poate varia pe parcursul zilei. Majoritatea pacienților au sensibilitate mai mare noaptea (o unitate scade glicemia mai mult) și mai mică dimineața [3].

Pentru corecție, calculează: (glicemia actuală - glicemia țintă) ÷ factorul de sensibilitate = unități necesare [4]. Dacă ai 250 mg/dL (13,9 mmol/L), ținta ta e 100 mg/dL (5,6 mmol/L) și factorul de sensibilitate (de corecție) e 50, calculezi: (250-100)÷50=3 unități. Rotunjește la cea mai apropiată jumătate de unitate pentru stilou sau 0,1 pentru pompa de insulină.

Verifică întotdeauna insulina activă (IOB = „insulin on board”) înainte de corecție pentru a evita suprapunerea dozelor [5]. Majoritatea insulinelor analog rapid acționează patru ore [6]. Dacă ai făcut o corecție acum două ore, mai ai aproximativ 40% din acea doză activă deoarece se consumă mai repede inițial și mai lent ulterior. Noaptea, multe protocoale folosesc doar 50% din corecția calculată pentru o situație din timpul zilei (sau folosește un ISF mai mare, special pentru noapte). Acest procent sau ISF nocturn ar trebui ajustat individual, împreună cu medicul tău, în funcție de istoricul tău de hipoglicemii nocturne [3]. Nu face corecții înainte de sport sau când intenționezi să bei alcool, pentru că riscul de hipoglicemie crește, așa cum arată figura de mai jos.

Sensibilitatea la insulină variază pe parcursul zilei [3]. Ești mai rezistent la acțiunea insulinei dimineața din cauza secreției crescute de hormoni de „contrareglare”, cum ar fi cortizol, glucagon și hormon de creștere [7]. Ești mai sensibil la acțiunea insulinei după-amiaza și noaptea. Factorul de sensibilitate poate fi 30 dimineața și 60 noaptea pentru aceeași persoană [2]. Activitatea fizică crește sensibilitatea la insulină pentru 24 de ore, iar stresul sau boala o scad [8] [9].

Testează factorul separat pentru diferite momente ale zilei, dimineață (6-10), după-amiază (12-17), seară (18-21) și noapte (23-5) [2]. Mulți pacienți folosesc pompele de insulină tocmai pentru a programa factori de sensibilitate la insulină diferiți pe parcursul zilei.

Corecțiile nu se fac de obicei în primele 1-2 ore după masă [5]. În acest interval insulina de masă încă acționează puternic și riști o hipoglicemie prin supraacumulare de insulină. Evită corecțiile înainte de a face sport, când ai consumat alcool sau când glicemia are săgeată de scădere rapidă pe senzor [8]. Noaptea fii foarte prudent cu dozele de corecție [3]. Multe protocoale folosesc doar jumătate din doza calculată și doar pentru glicemii peste 180 mg/dL (10 mmol/L).

Dacă ai experiență și după ce discuți cu medicul, poți să scazi treptat acest prag. În caz de boală, corecțiile pot fi ineficiente din cauza hormonilor de stres [9]. În acest caz poate fi nevoie de doze mai mari și mai frecvente [10]. Evită să faci corecții când nu poți monitoriza glicemia în următoarele ore sau când ești singur, fără posibilitate de ajutor în caz de hipoglicemie severă.

Calculează corect insulina activă înainte de o nouă corecție [5]. Majoritatea calculatoarelor din pompe fac asta automat. Dacă ai stilou de insulină, consideră că după o oră mai ai 75% din insulina analog rapid încă activă, după două ore 40%, după trei ore 20% [6]. Corecțiile nu se fac de obicei pentru glicemii sub 150 mg/dL (8,3 mmol/L), mai ales dacă mai ai insulină activă din doza anterioară. Se folosește factorul de sensibilitate testat pentru acel interval orar, ajustat periodic împreună cu echipa medicală.

Verifică glicemia la două ore după corecție. Dacă ai hipoglicemii frecvente după corecții, factorul tău e prea mic și ar trebui probabil crescut (de ex. cu 10%) [1]. Ține cont de săgețile de tendință afișate de senzorul de glicemie. Dacă glicemia scade deja, așteaptă să se stabilizeze. Păstrează întotdeauna carbohidrați rapizi la îndemână când faci corecții, mai ales noaptea. Hipoglicemia înseamnă o glicemie sub 70 mg/dL (3,9 mmol/L): iei 15 g de carbohidrați cu absorbție rapidă și reverifici după 15 minute. Pașii compleți sunt în paginile despre ce este hipoglicemia și despre tratamentul ei.

Așteaptă două ore între corecții pentru insulina analog rapid [5]. E nevoie de două ore pentru a estima efectul complet al unei doze și a evita supraacumularea de insulină. Insulina analog rapid are vârf de acțiune la o oră dar continuă să acționeze patru ore [6]. Corecțiile prea frecvente sunt o cauză importantă de hipoglicemii severe, deoarece doza anterioară este încă activă și se suprapune cu noua doză [5].

Glicemiile de peste 300 mg/dL (16,7 mmol/L), mai ales cu corpi cetonici pozitivi în urină, nu scurtează acest interval [10]. Și atunci corecțiile se fac la 2–4 ore, după protocolul pentru zilele de boală stabilit cu echipa medicală, cu o urmărire atentă a evoluției glicemiei. Dacă ai o pompă de insulină, calculatorul ei de bolus ține cont automat de insulina activă, dacă îl folosești [4]. Urmărește și folosește trendul glicemiei afișat de senzorul de glicemie pentru a estima mai bine dozele de corecție.

Da, sensibilitatea la insulină se modifică semnificativ cu vârsta [11]. Copiii mici sunt foarte sensibili la insulină, adolescenții la pubertate devin rezistenți din cauza hormonilor sexuali și de creștere, iar adulții tineri revin la o sensibilitate moderată [12]. După 50 de ani, sensibilitatea poate crește din nou, necesitând ajustări pentru a evita hipoglicemiile.

La pubertate, necesarul de insulină se poate dubla (factorul de sensibilitate scade), din cauza hormonilor de creștere și sexuali [11]. Fetele pot avea variații ciclice, cu menstruația. Ajustează factorul la fiecare câteva luni în perioada de creștere și ori de câte ori observi că nu mai funcționează bine corecțiile. Părinții copiilor cu diabet trebuie să fie mereu pregătiți pentru astfel de schimbări.

Pentru o testare cât mai precisă, începe cu o glicemie stabilă, de peste 180 mg/dL (10 mmol/L), la minimum patru ore după ultimul bolus de masă [6]. Nu testa în zile cu sport, boală, stres major sau alcool [8] [10]. Fă corecția calculată și măsoară glicemia la fiecare o oră pentru trei ore. Glicemia ar trebui să scadă treptat până aproape de țintă, fără tendință spre hipoglicemie. Dacă glicemia scade prea mult (apare risc de hipoglicemie), factorul e prea mic și ar trebui crescut.

Dacă nu scade suficient, factorul e prea mare și ar trebui scăzut [1]. Modificările se fac de obicei cu 10%, după planul stabilit cu echipa medicală, cu testarea rezultatului înainte de o nouă modificare. Testează factorul de corecție (de sensibilitate la insulină) în câteva zile diferite pentru mai multă siguranță în luarea deciziilor de modificare. Testează separat pentru diferite momente ale zilei [2]. Documentează atent glicemiile de start, doza de insulină, glicemiile ulterioare și alți factori care pot influența evoluțiile ei.

În caz de boală, hormonii de stres (cortizol, adrenalină) cresc glicemia și reduc sensibilitatea la insulină [9]. Factorul tău de corecție obișnuit poate ajunge temporar chiar la jumătate. Într-un protocol de zi de boală stabilit dinainte cu echipa ta medicală, corecțiile pot ajunge la aproximativ 150% din doza obișnuită, repetate la 2-3 ore [10]. Verifică corpii cetonici dacă glicemia persistă peste 250 mg/dL (13,9 mmol/L) de peste trei ore sau mai devreme dacă ai simptome. Dacă sunt prezenți, necesarul de insulină crește și mai mult [10].

Hidratează-te cât mai bine, monitorizează glicemia la fiecare 1-2 ore și nu opri niciodată insulina bazală, chiar dacă nu mănânci [10]. Stabilește cu medicul un protocol pentru zile de boală. Uneori glicemia rămâne peste 300 mg/dL (16,7 mmol/L) mai mult de șase ore, în ciuda corecțiilor repetate. La corpi cetonici sub 1,5 mmol/L te hidratezi, corectezi și reverifici după două ore. Între 1,5 și 2,9 mmol/L contactezi imediat echipa medicală. La 3,0 mmol/L sau peste, dacă nu poți reține lichidele mai mult de două ore, sau dacă apar respirație grea ori somnolență, mergi de urgență la camera de gardă. Poți avea deja o cetoacidoză diabetică avansată.

Corecția poate eșua din mai multe motive. Verifică dacă insulina s-a deteriorat (expunere la temperaturi extreme, expirare, aspect modificat) și să nu fie injectată în zone cu lipodistrofie, unde absorbția este imprevizibilă [13]. Alte motive includ o infecție sau inflamație semnificativă (cresc hormonii de stres) sau setul de pompă e ocluzionat (canula s-a îndoit) [9].

Verifică întâi insulina (aspect, dată expirare), locul de injecție (rotație, lipodistrofie) și tehnica (adâncime, scurgeri) [13]. Ia în calcul factorii fiziologici, cum ar fi stresul acut, începutul menstruației, unele medicamente (corticoizii) sau fenomenul zorilor exagerat — creșterea glicemiei spre dimineață, sub acțiunea hormonilor de contrareglare [7] [9]. Dacă totul pare normal, dar corecțiile eșuează constant, factorul se crește temporar, după discuția cu medicul tău.

Nu ca valoare finală. Un registru cu 7697 de copii și adolescenți cu DZ tip 1 pe pompă, toți cu un control bun, arată că o formulă unică bazată pe doza totală zilnică nu se potrivește la copil [14]. Factorul real depinde de vârstă, de ora din zi, de sex și de greutate.

Factorul de sensibilitate este cel mai mic dimineața, când nevoia de insulină e cea mai mare, iar cel mai mare este seara târziu [14]. Valorile mediane de dimineață din registru au fost în jur de 150 mg/dL (8,3 mmol/L) pentru o unitate sub 6 ani, 90 mg/dL (5,0 mmol/L) între 6 și 12 ani și 50 mg/dL (2,8 mmol/L) între 12 și 18 ani. Regula 1800 rămâne un punct de plecare, iar valoarea se ajustează prin testare, împreună cu echipa medicală.