📘 Pompele de insulină pentru diabet: Cum funcționează

Academia de Diabet: Resurse și Soluții

Conf. Dr. Sorin Ioacără Medic primar diabet, nutriție și boli metabolice Actualizat: 2 aprilie 2026

Pompele de insulină sunt dispozitive medicale acționate electric, care livrează insulină aproape continuu printr-un cateter montat subcutanat.

Compoziție vizuală ilustrând perfuzia continuă de insulină: șuvoi de apă cristalină, picături suspendate, elemente naturale și un colibri, simbolizând precizie și control
Vizualizare artistică a perfuziei continue de insulină: picături suspendate și flux constant simbolizând precizia și controlul fin al debitului de insulină

⚙️ Cum funcționează o pompă de insulină?

Pompa de insulină este un dispozitiv medical acționat electric, de mărimea unei parafe de doctor (unele ușor mai mari), care livrează insulină în mod aproape continuu prin intermediul unui cateter subțire și al unei canule plasate subcutanat [1]. Funcționează pe principiul înlocuirii parțiale a pancreasului uman endocrin (doar partea de insulină, în viitor poate și glucagon), prin livrarea unei rate bazale programabile (insulină bazală) cu debite de 0,025-2 unități/oră (pentru necesarul metabolic între mese), plus bolusuri ocazionale pentru acoperirea meselor și corecția hiperglicemiilor. Motorul pompei împinge un piston, care la rândul lui împinge insulina din rezervor prin tubul de infuzie.

Spre deosebire de injecțiile multiple, unde folosești două tipuri de insulină (rapidă și lentă), pompa folosește doar insulină analog rapid, care prin livrarea semicontinuă (la fiecare cinci minute) înlocuiește și insulina bazală [1]. Softul pompei poate calcula automat dozele bazându-se pe unii parametrii programați anterior (rapoarte insulină-carbohidrați, factori de sensibilitate, insulină activă). Sistemul memorează toate livrările și permite descărcarea datelor pentru o analiză detaliată a pattern-urilor glicemice.

⚖️ Care sunt avantajele pompei față de stilou?

Avantajul principal este flexibilitatea tratamentului[2]. Poți avea rate bazale diferite pentru fiecare oră din zi (util pentru fenomenul zorilor sau ture de noapte), poți opri temporar debitul de insulină sau poți crește bazala (în cazul unei afecțiuni acute). Precizia dozării este superioară injecțiilor externe de insulină, cu un pas de 0,025-0,1 unități comparativ cu 0,5-1 unitate la stilouri. Acest lucru este esențial pentru copiii mici sau persoane foarte sensibile la insulină. Calculatorul de bolus integrat ține cont automat de insulina activă, prevenind suprapunerile de doze.

Calitatea vieții se îmbunătățește semnificativ prin eliminarea a 4-8 injecții zilnice (doar o inserție la 3 zile), libertatea de a mânca spontan, fără pregătire și discreția administrării unui bolus. Studiile efectuate cu pompele moderne arată reducerea HbA1c, a hipoglicemiilor severe și a variabilității glicemice [2]. Dezavantajele includ costul mai mare, dependența de tehnologie, vizibilitatea constantă a dispozitivului și necesitatea educației tehnice specifice.

🏃 Pot face sport cu pompa?

Sigur că da. Pompa oferă avantaje majore pentru sport prin posibilitatea de a reduce rata bazală cu 20-80% începând cu 40-90 minute înainte de exercițiu, prevenind astfel hipoglicemia, chiar fără a consuma carbohidrați suplimentari [3]. Pentru sporturi de contact (fotbal, arte marțiale) sau acvatice, poți deconecta temporar pompa pentru o oră [4]. Uneori funcționează ideea de a face mai întâi un bolus de compensare de 50% din bazala care va lipsi și urmărești efectul. Multe pompe au moduri specifice de exercițiu, care ajustează automat țintele glicemice și sensibilitatea la insulină.

Pentru protecție fizică, există curele elastice speciale, buzunare din neopren sau huse impermeabile, care fixează pompa sigur pe braț, coapsă sau talie. Sportivii de anduranță preferă pompele tip patch, fără tuburi la exterior, pentru libertate maximă de mișcare. Important este să verifici glicemia înainte de efort, să ai carbohidrați rapizi la îndemână și să te monitorizezi atent cel puțin 12 ore după efortul fizic, deoarece sensibilitatea la insulină este crescută în această perioadă [5].

🛌 Cum dorm cu pompa de insulină?

Majoritatea utilizatorilor așează pompa liberă în pat lângă ei, sub pernă sau în buzunarul pijamalei. Tubul de 30-110 cm oferă suficientă libertate de mișcare pentru întoarcerile nocturne obișnuite [1]. Poți folosi o curea moale de fixare pe talie sau braț, un buzunar special cusut în pijama sau chiar să o fixezi cu o clemă de cearșaf pentru a preveni încurcarea tubului. Pompele moderne au funcție de blocare a tastelor, pentru a evita apăsările accidentale în somn.

Pentru cupluri, partenerul se obișnuiește rapid cu prezența pompei, iar deconectarea temporară pentru intimitate este simplă și rapidă. Copiii mici pot purta pompa într-o vestă specială sau rucsăcel mic, pentru a preveni jocul cu butoanele. Important este să verifici dimineață că nu s-a răsucit sau îndoit tubul, ceea ce ar putea duce uneori (foarte rar) la ocluzia cateterului.

🔧 Ce se întâmplă dacă pompa se defectează?

Toate companiile oferă înlocuire în 24-48 de ore pentru defecțiunile în garanție, iar între timp trebuie să revii imediat la schema de injecții multiple, folosind stilouri de rezervă, pe care trebuie să le ai mereu disponibile. Calculezi doza de insulină lentă ca suma ratelor bazale pe 24 ore, iar bolusurile le faci cu insulina rapidă folosită și în pompă, utilizând aceleași rapoarte și factori de sensibilitate. Fără insulina administrată sub formă de rate bazale, eliberate de pompă, riscul de cetoacidoză crește rapid, uneori în doar 2-4 ore [6].

Majoritatea defecțiunilor sunt de fapt probleme simple, rezolvabile. Verifică să nu ai o baterie descărcată, bule de aer în rezervor, canula îndoită sau set de infuzie ocluzionat [7]. Acestea nu sunt defecte reale ale pompei. Păstrează mereu un kit de urgență cu stilouri de insulină rapidă și lentă, benzi de testare de urină pentru pentru corpi cetonici și numere de contact pentru suport tehnic 24/7. Învață să recunoști alarmele pompei și să le rezolvi rapid. Majoritatea problemelor raportate ca „defecțiuni" se rezolvă prin schimbarea setului de infuzie sau repornirea pompei.

🔄 Cât de des schimb setul de infuzie?

Setul de infuzie (rezervor, tub și canulă) se schimbă în general la fiecare trei zile, urmând recomandările producătorului și toleranța individuală [7]. Schimbarea mai frecventă de trei zile previne infecțiile locale, lipodistrofia și scăderea absorbției insulinei din cauza inflamației tisulare locale, dar adaugă costuri suplimentare importante [8]. Principalele semne că setul de infuzie trebuie schimbat includ glicemii inexplicabil crescute, roșeață sau durere la locul inserției sau scurgeri de insulină.

Momentul optim pentru schimbare este dimineața, pentru a avea timp să monitorizezi faptul că noul set funcționează corect. Nu se recomandă schimbarea setului înainte de culcare sau de o masă mare. Rotația sistematică a locurilor (minim 2,5 cm distanță față de locul anterior) este esențială [9]. Folosește o schemă mentală sau chiar desenată pentru a urmări zonele utilizate. Costul lunar pentru seturi reprezintă un procent important din costul total al terapiei cu pompă de insulină, fiind parțial sau total compensat pentru anumite categorii de pacienți.

🤖 Pompa decide singură câtă insulină îmi dă?

Pompele standard livrează doar dozele pe care le programezi tu. Rata bazală presetată și bolusurile calculate pe care le aprobi manual înainte de administrare nu pot fi hotărâte automat de o pompă standard [1]. Sistemele hibride cu buclă închisă pot ajusta automat rata bazală la fiecare cinci minute, bazându-se pe datele de la senzorul de glicemie, dar tot necesită input manual pentru bolusurile de masă [10]. Algoritmul predictiv anticipează cu 30 de minute sau uneori chiar mai mult evoluția glicemiei și crește, scade sau oprește rata bazală preventiv. Uneori face și bolusuri de corecție automat.

Chiar și cele mai avansate sisteme actuale nu sunt complet autonome. Ele încă mai necesită stabilirea manuală a bolusurilor de masă (sistem hibrid) [10]. Limitările de siguranță împiedică livrarea de doze periculoase. Există limite maxime de rată bazală și bolus pe care le setezi tu. Viitorul apropiat promite sisteme complet automate (buclă închisă completă), care nu vor mai necesita introducerea manuală a unui bolus de masă. Deocamdată, pompa rămâne un instrument care necesită utilizare activă și informată.

⏸️ Pot face pauză de la pompă?

Poți deconecta pompa temporar (o oră) pentru diverse activități cotidiene, cum ar fi duș, înot, intimitate sau alte investigații medicale incompatibile cu purtarea ei [4]. Pentru deconectări sub o oră, nu este necesară insulină de compensare. Dacă vrei să stai mai mult fără pompă poți încerca un bolus înainte de deconectare echivalent cu jumătate din bazala care va lipsi ulterior. Nu sunt recomandate deconectări ale pompei mai lungi de două ore din cauza riscului de hiperglicemie importantă [6].

Pentru "vacanțe de la pompă", mai lungi (zile-săptămâni) poți reveni temporar la stilouri, cu recalcularea atentă a dozelor și ajustări atente ulterioare [2]. Mulți fac asta vara la mare sau în vacanțe aventuroase, unde tehnologia este uneori (rareori) un impediment. Revenirea la pompă necesită reajustarea fină a setărilor inițiale, deoarece sensibilitatea la insulină se poate modifica între timp. Important este să ai mereu un plan de backup și să previi pauzele forțate din cauza lipsei consumabilelor sau a problemelor financiare.

🔁 Ce este un sistem cu buclă închisă?

Sistemul cu buclă închisă (pancreas artificial) combină pompa de insulină cu senzorul de glicemie și un algoritm de control, care ajustează automat livrarea de insulină bazându-se pe estimarea actuală a glicemie și predicțiile pentru următoarele 30-60 de minute [10]. Sistemele comerciale actuale sunt "hibride", în sensul că ajustează automat rata bazală. Unele sisteme pot face automat și micro-bolusuri de corecție. Utilizatorul trebuie însă să anunțe manual mesele și face bolusurile prandiale [11]. Algoritmul învață din pattern-urile tale și devine mai eficient după câteva zile de utilizare continuă.

Studiile arată că sistemele cu buclă închisă cresc timpul în țintă (70-180 mg/dl) de la 60% la 70-76%, reduc timpul în hipoglicemie cu 35-50% și îmbunătățesc masiv controlul glicemic pe timpul nopții [11]. Limitările actuale includ efectul prea lent al insulinei datorat administrării subcutanate (nu poate preveni perfect vârfurile post-prandiale), necesitatea întreținerii tehnice și costul ridicat. Viitorul aduce sisteme bi-hormonale (insulină + glucagon), insuline ultra-rapide și algoritmi AI, care vor apropia și mai mult performanța de pancreasul natural [10].

📋 Concluzii

  • Pompa de insulină administrează insulină în mod continuu prin rate bazale programabile și suplimentar bolusuri de masă, înlocuind astfel complet injecțiile multiple [1].
  • Principalul avantaj față de stilouri este flexibilitatea ratelor bazale orare și precizia superioară a dozării insulinei (0,025-0,1 unități vs 0,5-1 unitate) [2].
  • Setul de infuzie se schimbă în general la fiecare trei zile, cu rotația locurilor de inserție pentru prevenirea lipodistrofiei [7] [8].
  • Sistemele cu buclă închisă (pancreas artificial) cresc timpul în țintă la peste 70% și reduc hipoglicemiile severe cu 35-50% [11].

📚 Referințe

  1. Jendle J, Reznik Y. Use of insulin pumps and closed-loop systems among people living with diabetes: A narrative review of clinical and cost-effectiveness to enable access to technology and meet the needs of payers. Diabetes Obes Metab. 2023;25(Suppl 2):21-32. PubMed
  2. Haughton S, Riley D, Berry S, et al. The impact of insulin pump therapy compared to multiple daily injections on complications and mortality in type 1 diabetes: A real-world retrospective cohort study. Diabetes Obes Metab. 2025;27(8):4239-4247. PubMed
  3. Moser O, Zaharieva DP, Adolfsson P, et al. The use of automated insulin delivery around physical activity and exercise in type 1 diabetes: a position statement of the European Association for the Study of Diabetes (EASD) and the International Society for Pediatric and Adolescent Diabetes (ISPAD). Diabetologia. 2025;68(2):255-280. PubMed
  4. Zaharieva DP, Cinar A, Yavelberg L, Jamnik V, Riddell MC. No Disadvantage to Insulin Pump Off vs Pump On During Intermittent High-Intensity Exercise in Adults With Type 1 Diabetes. Can J Diabetes. 2020;44(2):162-168. PubMed
  5. Perkins BA, Turner LV, Riddell MC. Applying technologies to simplify strategies for exercise in type 1 diabetes. Diabetologia. 2024;67(10):2045-2058. PubMed
  6. Budhram DR, Bapat P, Bakhsh A, et al. Insulin Pump Use and Diabetic Ketoacidosis Risk in Type 1 Diabetes: Secular Trends over Four Decades. Diabetes Technol Ther. 2025;27(2):139-143. PubMed
  7. Zhang G, Romo-Anselmo E, Kwa T, Cohen O, Vigersky R, Chattaraj S. Advances in Insulin Infusion Set in the New Era of Automated Insulin Delivery: A Systematic Review. J Diabetes Sci Technol. 2023;17(2):302-313. PubMed
  8. Waldenmaier D, Zschornack E, Buhr A, Pleus S, Haug C, Freckmann G. A Prospective Study of Insulin Infusion Set Use for up to 7 Days: Early Replacement Reasons and Impact on Glycemic Control. Diabetes Technol Ther. 2020;22(10):734-741. PubMed
  9. Zhang G, Cohen O, Chattaraj S. Development of the Extended Infusion Set and Its Mechanism of Action. J Diabetes Sci Technol. 2024;18(2):454-459. PubMed
  10. Boughton CK, Hovorka R. New closed-loop insulin systems. Diabetologia. 2021;64(5):1007-1015. PubMed
  11. Di Molfetta S, Di Gioia L, Caruso I, et al. Efficacy and Safety of Different Hybrid Closed Loop Systems for Automated Insulin Delivery in People With Type 1 Diabetes: A Systematic Review and Network Meta-Analysis. Diabetes Metab Res Rev. 2024;40(6):e3842. PubMed