📘 Autoanticorpii specifici diabetului de tip 1

Autoanticorpii sunt proteine produse de sistemul tău imunitar umoral, care atacă din greșeală propriile țesuturi. În diabetul de tip 1, ei țintesc specific proteine din celulele beta pancreatice [1]. În mod surprinzător însă, ei nu distrug celulele beta.

Prezența lor confirmă că diabetul tău este de natură autoimună, nu din alte cauze. Nu autoanticorpii în sine distrug celulele beta. Anticorpii specifici diabetului de tip 1 sunt doar un semn că altcineva se luptă cu celulele beta, pentru a le distruge (sistemul imun celular) [1]. Ei sunt mai degrabă martori ai procesului autoimun, ca fumul care indică prezența focului. Producerea lor începe cu luni sau ani înainte de apariția simptomelor diabetului [2].

Există patru autoanticorpi principali testați: GAD (anti decarboxilaza acidului glutamic), cel mai frecvent; IA-2 (anti tirozin fosfatază); IAA (autoanticorpi anti insulină), mai frecvenți la copiii mici; ZnT8 (anti transportor 8 de zinc) [3]. Suplimentar, mai există și ICA (anticorpi anti celule insulare), test mai vechi, cu fiabilitate foarte mică, rar folosit acum.

Fiecare autoanticorp reflectă atacul asupra unei proteine diferite din celula beta. Cu cât ai mai mulți autoanticorpi pozitivi, cu atât diagnosticul de diabet de tip 1 autoimun este mai cert [4]. La copii și tineri se testează de obicei toți, iar la adulți GAD este cel mai important pentru a diferenția LADA de diabetul de tip 2 [3].

Prezența unui singur autoanticorp nu înseamnă că vei face diabet de tip 1. Riscul în acest caz este de aproximativ 15% în următorii 15 ani [5]. Cu doi autoanticorpi pozitivi, riscul crește la aproximativ 70%, iar cu trei la aproximativ 80% pe 15 ani [6]. Practic, multipli autoanticorpi înseamnă risc substanțial crescut.

Totuși, viteza progresiei variază enorm [5]. Unele persoane cu autoimunitate dezvoltă diabet în doar câteva luni, iar altele în 20 de ani. Vârsta și titrul de anticorpi influențează semnificativ viteza progresiei [7]. Monitorizarea periodică a glicemiilor permite detectarea precoce a stadiului 3 al diabetului de tip 1 și începerea tratamentului înainte de instalarea cetoacidozei.

Odată diagnosticat cu diabet de tip 1 stadiul 3 (cu hiperglicemie clinică), nu mai este necesar să repeți testele de autoanticorpi pentru monitorizarea bolii [8]. Prezența sau absența lor nu schimbă tratamentul cu insulină și nu prezice evoluția. Testarea inițială este suficientă pentru o eventuală confirmare diagnostică și documentare.

Excepția este când încă nu există hiperglicemie în zona de diabet, mai ales pentru screening-ul membrilor familiei unui pacient cu diabet de tip 1. Conform ghidurilor ADA/ISPAD 2024, rudele de gradul I pot fi testate la 6-12 luni (copii) sau anual (adulți), cu frecvență crescută la cei cu anticorpi multipli sau IA-2 pozitiv [8]. Copiii cu risc genetic mare pot începe testarea de la vârsta de 2 ani [9]. Costul testelor face ca screening-ul de rutină să nu fie de multe ori accesibil.

Autoanticorpii pot persista ani sau chiar decenii după diagnostic, deși titrul lor scade de obicei în timp [10]. GAD și IA-2 persistă cel mai mult, fiind detectabili la 60-70% dintre adulți după 8-10 ani de boală [11]. IAA devine neinterpretabil după începerea tratamentului cu insulină. ZnT8 scade rapid în primii 1-5 ani (de la ~35% la <10% după 10 ani) [10].

Dispariția autoanticorpilor nu înseamnă că urmează o posibilă vindecare sau remisiune. Procesul de distrugere s-a completat deja și foarte probabil nu mai există suficientă țintă pentru atac. Este ca după un armistițiu, unde tancurile se pot retrage la o anumită distanță de zona de conflict, dar fără o pace durabilă, însoțită de reconstrucție, distrugerile rămân. În stadiul 3 al bolii, prezența persistentă a autoanticorpilor nu înseamnă boală mai severă sau prognostic mai rău [10].

Prezența a doi sau mai mulți autoanticorpi confirmă fără echivoc diabetul de tip 1 autoimun și exclude în general alte forme de diabet [4]. Cu cât ai mai mulți autoanticorpi, cu atât atacul imun este mai intens și mai rapid [6]. La copii, prezența multiplilor autoanticorpi se asociază cu debut mai timpuriu și pierdere mai rapidă a funcției beta celulare [7].

Pentru membrii familiei testați în screening, multipli autoanticorpi înseamnă progresie aproape sigură către diabet clinic (stadiul 3 al bolii) [12]. Acești subiecți sunt incluși în general prioritar în studiile de cercetare de prevenție. Pentru tine, după diagnosticul stadiului 3 (cu glicemii mari), numărul de autoanticorpi nu mai influențează tratamentul, dar poate fi util pentru consilierea genetică a familiei.

Da, aproximativ 10% dintre persoanele cu tablou clinic tipic de diabet de tip 1 nu au autoanticorpi detectabili [13]. Poate fi din cauză că autoanticorpii au dispărut, testele nu detectează toți anticorpii posibili, sau există un mecanism non-autoimun de distrugere a celulelor beta [14].

Absența autoanticorpilor nu schimbă necesitatea tratamentului cu insulină dacă ai tabloul clinic clasic: debut relativ brusc, tendință la cetoacidoză, vârstă tânără, greutate normală, peptid C foarte scăzut [13]. În unele cazuri cu mare încărcare familială, poate fi utilă testarea genetică pentru forme monogenice de diabet (de ex. MODY) sau mai bine consultarea unui centru cu experiență [9].